În luna iunie s-a lansat proiectul, mult controversat, „Mari Români” , iniţiat de TVR1, după model BBC: voturi lângă voturi, până când, dintr-un Top de 100 de mari români, se va desemna finalistul, „cel mai mare român al tuturor timpurilor” !
Dacă polonezii, olandezii, francezii, germanii, americanii, cehii şi-au desemnat aşii lor, de ce să nu avem, vorba ceea, şi noi…  «faliţii» noştri!
 Pe lângă dezbaterile televizate cu diverşi invitaţi şi articolele din presă, la fel cu diverse luări de atitudine, s-a deschis pe Internet un site de discuţii, “Marea flecăreală”, unde şi românu’ nostru «de toate zilele» îşi «dă cu părerea», ca-ntr-un exerciţiu de libertate, cu „înscrieri la cuvânt”, bineînţeles sub diverse pseudonime, nicknames, pentru că aşa stă bine viteazului internaut.
Unii au tratat proiectul cu seriozitate, ca exerciţiu de identitate naţională, de recunoaştere a valorilor şi respectare a elitelor, după principiul că, respectându-ne propriile personalităţi, vom fi respectaţi, sondajul fiind perceput ca o schiţare a spiritualităţii româneşti, prin autodefinire, nu doar cum ne văd străinii, ci cum ne vedem şi noi înşine.
Oricum, sondajul ar putea avea meritul oricărui boom în urma căruia urmează ceva, ori măcar ar fi un prilej de „culturalizare”. Pomenindu-se un nume, mai deschizi o carte, un dicţionar…
Alţii au tratat sondajul în băşcălie, ca o glumă, pentru că românii nu ştiu să ia ceva în serios. Ori l-au dezavuat, considerând că încă nu i-ar fi venit timpul… Ori l-au desfiinţat, pentru că din punct de vedere logic şi de Guadalajara ar fi o aberaţie. Ori s-a spus că nu poate exista un român total, perfect – nici creaţia lui Dumnezeu nu a fost astfel.
Pe de altă parte, nici chiar iniţiatorii nu garantau 100% tratarea foarte serioasă, a „celui mai mare român din toate timpurile”, sugerându-se că un program TV nu poate fi lipsit de umor.
Baiul repetat a fost că nu s-a făcut un instructaj cu criteriile de folosit, vorba lui Leana, să ştii pe ce te bazezi! Lipsa de criterii a dus la efectul opus celui scontat: nu cernere a valorilor, ci confuzie crasă de valori.
În semifinală, unii au răsuflat uşuraţi că n-a ieşit printre primii zece nici un manelist, nici un fotbalist, nici un VIP de moment, chiar dacă nominalizările au fost talmeş-balmeş, şi discuţiile pro şi contra – un mult prizat spectacol de cabaret. 

   * * *
Înainte de marea strigare a nominalizărilor Oscar e spectacolul flash-urilor din «marea flecăreală» a electoratului, masa “verde” a figuranţilor din vodevil.

Mara lu’ Slavici :
–  Felicitări, tocmai mă hotărâsem să renunţ la televizor, când a apărut chestia asta, şi m-am decis să-l mai ţin un pic. 

Gorunul lu’ Ţebea: 
– Atractivă ideea, riscant rezultatul. Doar dacă, ignorând becaliadele şi demagogia, se va surclasa populismul prefabricat în platourile TV.

Sucă al lu’ nea Mărin:
– Imi place initiaţiva, cultivă puterea de argumentare şi conştiinţa că părerea noastră contează.

Haiducul lui 7 cai:
– Iniţiativă haiducească, chiar dacă e la frontiera confuză, între o încercare de a sonda ce ştim noi românii despre noi înşine, ori din nou o tipică pripeală de a face şi noi ce fac alţii, nemţii, francezii, englezii, ba chiar şi cehii – aşa, pentru a nu rămâne mai la urmă.
Poate că astfel, şi celelalte naţii ne vor remarca personalităţile, vor căuta să afle cât prin ele mai multe despre noi (că până acum, în percepţia lor « noi suntem români pui de Dracula »).

Un creştin:
– Doamne ajută! În sfârşit a dat Domnul de ceva mai serios, fără „superficialitatea formalistă”, de care suferim în secolul 21, să vedem că am fost conduşi de oameni de bună credinţă şi smerită bunătate!.

Cetăţeanul neturmentat:
– Ai dreptate, cuvioşia ta, cu binecuvântarea-ţi necesară, ca stropitul cu aghiasmă, aveam nevoie de aşa ceva acum, când mi se apleacă de aşa zise “personalităţi” „de-un metru şi-un pic”, care apar seară de seară la ştiri ori la mondene, monopol pe cocoloaşe de reclame din hârtie igienică de aparenţe şi falsitate, gratis la TV-ul plătit din banul public. Nonvalorile, atât de spectaculoase şi de insistente, ne sufocă şi ne fac să pierdem discernământul.

Ţânţarul anofel:
-Şi ce te faci, cetăţene, te turmentezi, dacă printre primii 10 finalişti se vor regăsi şi câteva “VIP-uri” de-astea, de-ale noastre, prefabricate…?!

Cetăţeanul turmentat: 
– Ideea mi se pare cool, deşi nu prea ştiu pe cine să aleg: un conducător, un muzician, un politician?! Cu siguranţă nu un lingvist, nu de alta, dar săracu’ s-ar cruci şi răscruci acolo unde e, când ar vedea cum se scrie şi se vorbeşte azi, mai cacialma decât în Caragiale, încât şi-ar face harakiri că el chiar n-a reuşit să facă nimic pentru poporul ăsta.

Google Treişpe :
– Ai dreptate! Vrem Europa… da’ nu prea ne cunoashtem limba materna… cam nashpa, daka pot sa zic asha…

Pugilistul :
– Toate bune şi frumoase până acum, păreţi serioşi, încât aştept cârcotaşii, că doar suntem români, nu?!

Un mineriardar pocăit:
– In facto, noi nu avem nevoie de un Vlad Ţepeş, ci ne lipseşte acea conştiinţă de adevărată unitate naţională, în care cei de la munca de jos să nu mai strige «Noi muncim, nu gândim, băi intelectualilor», iar intelectualii să nu-i privească pe ceilalţi cu condescendenţă, ca pe nişte animale de grădină zoologică.

Limba lui Einstein :
-Nu uitaţi că totul e relativ şi… politic.

Fărănicioşansă :
– Românii sunt cea mai jalnică naţiune. Faptul că încercăm acum să găsim în mod arbitrar „cel mai mare român” este jalnic, ca să mascăm complexele pe care ni le cunoaştem. Românii sunt hoţi şi leneşi, parşivi şi duplicitari, delăsători şi ignoranţi, fricoşi şi invidioşi şi tot aşa, până-n pânzele albe… este stupid demersul, dar era firesc să fie aşa într-o ţară a contrastelor, în care cei ce sunt cinstiţi sunt nişte imbecili, care insistă să trăiască greu, nişte masochişti care stau şi se uită cum le trece viaţa degeaba.

Naşul lui Cioran :
– Fărănicioşansă, românii nu reprezintă «cea mai jalnică naţiune», ci reprezintă pur şi simplu o naţiune, nu există «cea mai jalnică naţiune», ci naţiuni mai mult sau mai puţin capabile să-şi nască norocul. Românii sunt la fel de iacobini precum francezii, la fel de anoşti precum germanii, la fel de duplicitari precum ruşii etc.

Verticex:
– Dragă Fărănicioşansă, ARN-ul meu carpato-danubiano-pontic mă străfulgeră în plan sagitar din creştet până-n braţul stâng. Recunosc cu toată sinceritatea pe care mi-o permite ADN-ul meu Traiano-Decebalic că mi s-a întâmplat o chestie pe care nu am mai trăit-o de la ultima vizită la dentist. Mai pe şleau, rămăsăi cu gura căscată … şi bâjbâi obnubilată în crepuscularul perplexităţii, încercând să pigulesc cuvintele potrivite din care aş putea răspunde provocării. După secunde încinse de reflexie, încă nu reuşesc să-mi disloc mandibula şi s-o replasez în poziţia ei fiziologică, şi asta nici măcar cu două mâini, din două motive: 1. mi-a înţepenit dintr-un motiv absolut “tabu”- sentimentul naţional. 2. în mod paranormal, mâinile îmi sunt ocupate în acest moment cu scrisul şi căutarea în Atlasul general geografic a unei  ţări unde nu există nici hoţi, nici corupţi, nici parşivi, nici falşi. Rămân dezamăgită, că din păcate raiul nu e trecut pe harta acestei planete.

Rap-Hip-Pap :
– O pereche de şosete pe o felie de brânză!! Am citit-o ieri într-un comentariu şi mi-a plăcut contextul… Clar, mai multe secţiuni erau necesare, plus delimitarea în timp! Aşa… Vă rog, da-ţi-mi o bujie… da, da… aceea din mijlocul cârnaţilor!

Dilemangiul:
– P’ormă, fuckerilor, dacă o luăm pe categorii, cum stabiliţi în care categorie e mai marele vizir român ?! În ultimă instanţă totul e o prostie.

Istoricul rocker :
– Poţi interzice prostia? Ea e la putere, vorba băieţilor deştepţi de la Sarmalele Reci. Apropo’, va intra la “mari români” ca la americani, vreun preşedinte al României? Cum i-ar sta Băselului lângă Mihai Unificatorul, Ştefan, Campionul la Bătut Turci (zis şi Fane Babanul – pour les connaisseurs), Ţepeş Anticorupţie, Carol Câştigătorul de Independenţă, Cuza – al doilea domn al unor Principate Unite, Ferdinand Întregitorul etc. Că cel mai la îndemână e un top al marilor români doar cu personalităţi istorice – care, pentru românii dezorientaţi, pot fi, simultan şi eroi ori victime ale Istoriei, dar şi tirani ce ne-au dus la ratare, că asta e cu românu’ : ratează tot ce-i pică-n mână !  

* * *
Unele nominalizări au o sferă restrânsă de rivalităţi, cât un cartier, un sat sau un oraş, şi asta s-a cartografiat haiducind cu microfonul pe ogorul patriei.
La o galerie la fotbal, un bărbat cu un copil pe umeri decreta „mari români”: „eu şi copilul meu”, un tânăr: „ar fi tata, dar nu e, pentru că nu vrea el, că nu e stilul său!”, o  bătrână-n tren: „de unde să ştiu eu ce-i în alte părţi? Ştiu din satul meu, e unul Botoi, are şi moară, şi prăvălie, şi asociaţie, da’ ce nu are ăla…”, alta cu mai mult simţ civic :” e unul din satul meu care e sat de frontieră, de acolo începe România, unul Nicolae Judeu, zis Jiga, bustul său e lângă izvor, dacă ar seca izvorul, ar chinui sătenii, la fel viaţa lui a fost un izvor pentru înălţarea spirituală a satului, cu grijă pentru şcoală”.
Dar cum nu contează nominalizările ci dezbaterile, nu ce pofteşti  ci ce este în oală, ca să nu fie cu supărare, s-a găsit soluţia de compromis (nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase), în nominalizări simbolistice, care nu irită pe nimeni, nu lezează susceptibilităţile „marilor români” actuali, ori ale celor ce se pot răsuci sub „pietre tombale”, fără a putea fi chemate la bară sau pe podium pentru  lauri.Nominalizări mai puţin  năstruşnice decât cele cu acoperire concretă, pentru că au credibilitatea lor „sui generis”: Zalmoxis, Daniil Sihastrul, Badea Cârţan, Ion Roată, Făt-Frumos, Moromete, Harap-Alb, ori Scufiţa Roşie (ca să fie şi un personaj feminin, să nu fim misogini), Papură Vodă (doar suntem în « Ţara lui Papură Vodă ! »), Terente, Bulă, Păcală, Mătuşa Tamara, Isus Hristos, Dracula etc…
Din acest top s-a moşit un puiuţ, Top 5 (five) fără ierahizare :
Maica Domnului, Dumnezeu, Marele Anonim, Ţăranul român, Soldatul necunoscut.

Un drept credincios:
– Mai poate fi vreo propunere dincolo de Maica Domnului şi de Dumnezeu, care a creat tot universul, pe Adam şi Eva, deci şi pe noi toţi?!  Şi pentru că toţi am fost creaţia lui, suntem egali  cu orice altă naţiune, nu  o colonie de sclavi pentru marile puteri, care să-şi uite graiul şi deci identitatea.
Fecioara Maria e deasupra tuturor, Papa spunea că România e „grădina Maicii Domnului”, Maria este nume pur românesc, care apare în toate limbile, prin el acest popor este în Europa şi este în lume.

Anonimus :
– Dacă se poartă pe site să se voteze unii pe ei înşişi, sau prieteni, taţi, bunici, nepoţi şi strămoşi, eu vă provoc cu propunerea  „Marele Anonim”.
Cei mai mari români sunt anonimi, oameni simpli care în trecut şi azi s-au jertfit şi se jertfesc pentru neam, fie pe câmpuri de luptă, (deşi neamul nostru nu prea e prin Israel !), fie în alte feluri,  fără să ajungă vestiţi sau să audă cineva de ei.

O pensionară : 
– Poate veţi spune ca am aberat mult, sunt o femeie în vârstă, care am învăţat anul acesta să utilizez puţin calculatorul, să mă bucur şi eu de progresul ştiinţei, vă mulţumesc dacă mă veţi citi, chiar dacă nu aveţi aceeaşi opinie. Noi nu trebuie să ne luăm după alţii, pentru că noi nu avem numai un mare român, ci foarte mulţi, care au format cultura neamului şi sper ca actualii români să devină şi ei mari, iar peste ani să fim la fel de mândri. Părerea mea !

Un fost Ceapist:
– Aţi uitat de ţăranul român, de Moromete ori Ion al nostru, din care toţi ne tragem într-un fel sau altul, căci vorba lui O. Goga, toţi avem o opincă la ţară. De la Decebal la Băsescu, El a câştigat războaie, El a făcut răscoala, El a dat naştere celor mai de vază români, scriitori, artişti, sportivi, diplomaţi… El este cel care va învinge şi inundaţiile şi aviara… noi ce am făcut pentru El? Nimic! Şi totuşi, El e cel care ne întâmpină  cu pâine şi sare.

Recrutul :
– Albumul poate fi completat, cu permisiunea domniilor voastre,  cu Ostaşul necunoscut, cel mai iubit şi jelit mare român, jertfit şi când înţelegea, şi când nu înţelegea războiul. Soldatul necunoscut, care de fapt ar trebui să fie primul, şi atunci dăm dovadă lumii întregi că noi ne preţuim eroii.