Spre Santiago de Chile

Frumuseţea este unică. Aveam să descopăr lucrul acesta împreună cu prietenii de la Clubul Alpin Român, chiar în clipa în care ne-am îmbarcat la bordul unui avion aparţinând companiei Iberia, cu destinaţia Santiago de Chile. Saci de dormit, colţari, corturi de altitudine, pufoaice, costume izoterme, lanterne frontale şi, mai ales, o mulţime de vise legate de ascensiunea pe cel mai înalt vârf din emisfera sudică, situat în Argentina, Aconcagua – pe toate le-am împachetat în două rucsacuri şi am pornit într-o expediţie de neuitat.
Iată-ne în avion. Pe ecranul computerizat ni se afişează, în mod constant, poziţia avionului, altitudinea, temperatura, distanţa pe care o mai avem de parcurs. Aşa descoperim că ne aflăm undeva deasupra Paraguayului. Mai sunt de parcurs cam 1700 km, mergem cu 560 km/oră, la o altitudine de 38.184 picioare (adică 11.638,5 metri), afară sunt 48 ? Fahrenheit. De la înălţimea la care ne aflăm se pot distinge, printre nori, cursurile de apă. Am văzut destul de clar Amazonul şi mulţimea sa de afluenţi. Avionul e plin de hispanofoni (dintre care foarte mulţi spanioli), care au o vervă conversaţională extraordinară. Sunt foarte degajaţi şi nu par obosiţi deloc după o noapte de zbor neîntrerupt; de la Madrid la Santiago sunt 14 ore. Este pentru prima dată când am senzaţia că mă aflu într-un adevărat cartier zburător… sau plutitor. Avionul este compartimentat în trei; sunt câte opt locuri pe fiecare rând şi nu este o surpriză să descopăr că aici încap şi respiră vreo 600 de suflete. Avem o sumedenie de facilităţi: aer condiţionat, muzică în căşti şi filme. Ne bucurăm de confortul şi căldura unor perniţe moi, plus nişte şaluri şi şosete. Stewardesele au muncit necontenit; am avut o masă delicioasă. Îmi place muzica de pe canalul 8; aduce a rhythm-and-blues, uneori a rock clasic, de calitate, alteori a melodie country. De altfel, ai de unde alege: au şi operă, muzică simfonică, heavy metal etc.