Transcendenţă intrată în comă,
într-o respiraţie astmatică şi amnezică,
implozie a grotescului ceresc,
o candelă în mijlocul unei divinităţi
prăbuşite.

Înţelepciunea lui Dumnezeu,
Legile Gândirii Logice,
Un Cap de Porc.

A crede în Dumnezeu

Nu ştiu dacă există zece milioane de îngeri şi nouă milioane de diavoli, ştiu numai că Dumnezeu se câştigă prin muncă!
Pe Dumnezeu îl meriţi numai dacă îl construieşti pe cont propriu, dacă nu te leneveşti într-o credinţă dulceagă, pentru a scăpa de frică!
Nu vreau să cred în Dumnezeu ca să mă odihnesc în credinţa mea!
Dumnezeu este Calea, Adevărul şi Viaţa numai după ce ai înfruntat frica absolută!
Dumnezeu nu se poate mişca dacă stai smirnă în el!
Mă smulg din strânsoarea amorţelii colective şi mă eliberez într-o singurătate absolută, orfan de supranaturalul unui creştinism de uz intern: nu a existat nicio Revelaţie!
Dar faptul că merg pe stradă şi primesc pietre şi bastoane în spate, după ce am spus asta, mă îmbrânceşte să cred că Revelaţia a existat, ca Elucubraţie absolut necesară în evoluţia conştiinţei, că totalitatea existenţei este un delir sistematizat, un nonsens, care imprimă lumii un ritm mereu scos din fire şi face din adevăr o Revelaţie de mâna a doua, o chestie mediocră, o terfeleală.
Orice fel de limbaj aş folosi, de Revelaţie tot nu scap, dar nici ea de mine. Numai aşa pot să intru şi să ies din ea când vreau, să-mi pun cenuşă în cap şi să strig acestei Judecăţi de Apoi: nu vreau să fiu un credincios care crede pentru că crede, niciun credincios sfâşiat de credinţă, care îi adaugă lui Dumnezeu complexele îndoielilor sale, în vreme ce credinţa rămâne doar un instrument pentru a scăpa de ele, o sfântă agitaţie psihomotorie!
Acum, răstignit între huiduielile mulţimii şi un cosmos demenţial, cred pentru că m-am călit în necredinţă, la apogeul necredinţei mele, mă simt liber şi voios în Dumnezeu!
Dar, Doamne, sunt un răstignit fără margini,
Un infractor singur, fără acuzare!

Jurnal extremist
După 600 de milioane de ani, pământul va fi înghiţit de soare. Aşa fiind, mă întreb ce sens mai are să-mi cumpăr o pereche de pantofi noi.
Dar vom scrie atât de dumnezeieşte, încât să ne vedem sfârşitul la televizor.

Să te concentrezi atât de intens la Dumnezeu încât, legat de o bombă cu ceas, să poţi anula explozia. Prilejul instituirii Premiului Nobel pentru teologie.
Să mă rog atât de profund, încât să nu mai fiu eu care mă rog, ci nimeni.
 
Adevărata ratare este mediocritatea.
 
Aş vrea să scriu o chestie atât de bine, încât să pot opri o hemoragie.
 
După ce ai scris o carte, dintre cele o infinitate pe care Dumnezeu le scrie într-o secundă, moartea ar trebui s-o lase mai moale.
 
Eu, Sorin Vânătoru, aş vrea să mă rog atât de intens, încât să uit că mă cheamă Popescu!
Eu cred în Dumnezeu, nu în ideea mea despre el.
 
Patruzeci şi trei de negaţii apofatice am numărat la Dionisie Areopagitul. De ce numai atâtea? Numai atât să însemne Dumnezeu? Dionisie trebuia să scrie o infinitate de negaţii, dar se pare că le scrie acum pe lumea cealaltă.