JURNAL DE PE TREI MĂRI ŞI DOUĂ CONTINENTE
(13 – 24 noiembrie 1994)

21 noiembrie
Dimineaţa începe cu anunţul de ieri după-amiază: mare nepracticabilă, mânioasă, astfel că, dragi scriitori, staţi „acasă”. Dar nu e chiar aşa. Sau, dacă e aşa, – haida în oraş! Să-l împânzim, să-l vizităm, să-l asimilăm cu curiozitate în memoria noastră. Frumos Izmirul. Am impresia că citisem undeva (dar nu pun… pixul în foc!) că aici, la Smirna, şi-ar fi scăldat gleznele şi junele Homer. Şi de ce nu? El e o figură legendară, chiar personaj al unui evantai de legende şi de ce n-aş mai întreţine şi eu una, dacă, într-adevăr, am citit, totuşi, asta undeva?
Dacă la Istanbul mi-am reprimat pornirile negustoreşti, aici cedez tentaţiei şi-mi procur o cămaşă pentru vreme ceva mai rece; pânză în carouri, de o cromatică mai specială, pe care nu o prea întâlneşti în plină Europă. În felul meu de a înţelege, găsesc în această ţesătură ceva contaminare arabo-… cu nu mai ştiu ce, gândindu-mă la verdele în mai multe nuanţe, intersectat, să zic, cu alte culori, în vârste mai mari sau mai mici.
Când îl salutai, dimineaţă, pe dl Octavian Paler, întrebându-l dacă merge în oraş, a spus că nu, nu coboară de pe vapor şi mă bucur oarecum să-l întâlnesc, totuşi, prin centrul Izmirului, unde era cu Marius Ghica şi Radu G. Ţeposu. Cu acesta din urmă ne salutăm cordial, odată ce, ieri, am fost complicii unui dialog, unei discuţii de vreo oră-timp şi mare-spaţiu. Radu este unul din scriitorii foarte subtili, inteligent. Dar, nu odată, şi destul de acid. Se consideră că, în mare, a fost un critic bine primit, însă avu şi cazuri mai speciale, pe care nu le uită şi nu le iartă, amintindu-şi că prima sa carte nu a luat Premiul Uniunii Scriitorilor, fiind avantajat un volum care se preocupa de – am reţinut bine – călirea pirică a falusului reprezentat de ciocălăul de porumb în opera lui Preda. Presupun că se referea la Alexandru Piru. Iar eu, văzând şi ceştile de care scriam mai înainte, mă gândesc la o butadă prostească, prin înlocuirea, în răspunsul lui Ţeposu, a piricului cu priapicul. Aşa, de amorul ludicului care, pentru cei ca noi, este exerciţiul zilnic al… muzicantului.
Iar pe vapor, situaţie tot mai confuză, mai tensionată, asezonată cu fel de fel de zvonuri, presupuneri, unele de-a dreptul îngrijorătoare. Motivul real e, însă, dispariţia unuia din membrii delegaţiei ucrainene! Iar de aici încolo, fanteziile scriitoriceşti ştiu ele ce au de făcut: ba că a fost asasinat, ba că e luat ostatic şi se va pretinde o sumă de răscumpărare, ba că ăla n-a fost scriitor, ci un spion… Ei, ce să spioneze Ucraina în Turcia?… Astfel că el era doar cu numele ucrainean, de fapt fiind angajatul KGB-ului rusesc… Astfel că nu furtuna ar fi fost la mijloc (…de mare), ci anume dispariţia, incognito-ul scriitorului care, iată, a doua zi nu şi-a lăsat numărul personal în cuiuţul de pe panoul de la intrarea pe corabie.