Cronicile literare publicate de Al. Th. Ionescu vreme de aproape 20 de ani, de la sfârşitul lui 1989 până în martie 2009, în revistele Calende, Vatra şi  Argeş sunt adunate acum într-un volum intitulat Umbra bibliotecii (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2011). Titlul, care îl reia pe cel al unei cronici, dă seama de situarea culturală a autorului: cei care l-au întâlnit ştiu că în cazul lui Al. Th. Ionescu viaţa şi cărţile alcătuiau un tot, fără însă a se confunda, că el îşi trăia cu aceeaşi ardoare atât ideile, lecturile cât şi viaţa.
În majoritate cronici de întâmpinare, textele cuprinse în această carte acoperă un interval temporal ce se întinde de la generaţia ‘27 reprezentată prin autori recuperaţi în anii ‘90 ai secolului trecut, până la prozatorii şi criticii generaţiei ‘80 şi chiar dincolo de ei. În gruparea articolelor editorii au optat pentru un dublu criteriu: tematic şi cronologic, rezultând cinci părţi: proză, critică şi istorie literară, memorialistică, antologii, dicţionare,  eseu, plus o addenda. Aşadar o mare diversitate de genuri literare, care însă e susţinută de o unitate a viziunii critice, implicită în general, dar totdeauna prezentă. Conform lui Al. Cistelecan, prefaţatorul cărţii, „cronicile accidentale se integrau unei viziuni critice ce se articula din mers”. Maturitatea criticului este evidentă atât în stilul mereu egal cu sine de-a lungul celor câtorva zeci de cronici, cât şi în rigoarea judecăţilor de valoare de la care nu se abate nici chiar atunci când empatia capătă nuanţe uşor sentimentale. Cititorul are ocazia să asiste la desfăşurarea unei inteligenţe sclipitoare, capabilă să debordeze prin spontaneitate orice tehnicism sau didacticism.1