Revenind, însă, la Doamna Clara şi tăietura ortodox-catolic, sunt dator să aduc şi o informaţie de ordin istoric pe care am câştigat-o în urma cercetărilor mele de eminescologie. După episodul Vlaicu Vodă avem, aşadar, de consemnat domnia lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta a despărţit definitiv ortodoxia de catolicism ridicând la poalele munţilor, spre Ardeal, marile mănăstiri-cetăţi: Tismana, Cozia, Cotmeana etc. El a stabilit, între altele, viaţa reală a ortodoxiei aducându-l pe călugărul Nicodim din sudul Dunării care a organizat în ţară viaţa monahală. Nu atât bisericile săteşti ţineau ortodoxia, cât schiturile şi mănăstirile izolate, de care lumea afla, se minuna, se temea. Mircea avea, însă, nevoie de un element fundamental pentru întărirea credinţei celei drepte: de moaşte de sfinţi. Adevăratele puncte ale adoraţiei erau aceste relicte care făceau minuni (sau le provocau, le induceau etc.; nu intru aici în detalii) şi atrăgeau lumea către adoraţie. Ei bine, Mircea cel Bătrân a preluat de la Târnovo, din sudul Dunării (în Bulgaria de azi) moaştele a două sfinte: Sfânta Filofteia şi Sfânta Paraschiva. Pentru aceasta a avut nevoie de acordul Sultanului Baiazid care cucerise zona — iar sultanul i-a dat acordul tocmai pentru că a înţeles că domnitorul voia să se separe de lumea catolică, de „Apus”. Moaştele celor două sfinte au fost aduse în alai la Curtea de Argeş şi puse în Biserica Domnească. A venit, însă, momentul Nicopole, cu bătălia de pe malurile Dunării, când Mircea cel Bătrân s-a aliat cu prinţii catolici împotriva lui Baiazid. După victorie, sultanul revine în Ţara Românească într-o expediţie de pedepsire a domnitorului – unul dintre scopuri fiind şi acesta: să ia înapoi moaştele de sfinţi (după raţionamentul: te-ai aliat cu catolicii, îţi confisc relictele ortodoxiei). Baiazid găseşte, într-adevăr, moaştele Sfintei Paraschiva şi le va readuce la Târnovo. Pentru aceste moaşte Vasile Lupu va construi, peste vreo 250 de ani (în 1645) biserica Trei Ierarhi din Iaşi – şi le va răscumpăra de la înalta Poartă pentru câteva sute de pungi de galbeni: într-atât era de mult îndrăgită/adorată sfânta. Ea va deveni, de altfel, patroana Moldovei. În 1396, însă, când Baiazid vine să-l pedepsească pe Mircea, el nu găseşte şi moaştele celeilalte sfinte, ale Sfintei Filofteia: domnitorul are grijă să le ascundă undeva, în munţi. Eminescu ştie aceste lucruri de la episcopul Melchisedec, de unde le-am preluat şi eu (era prieten cu episcopul) – şi, dacă vom reciti răvaşul tânărului domn din Scrisoarea III, trimis „de la Argeş mai departe”, vom găsi acolo portretul unei sfinte bizantine, predominând ochii şi sprâncenele: