Instantanee ale realităţii urbane, imagini vizuale generatoare de spiritualitate transcendentă, enunţuri stilizate impecabil, frumuseţe lapidară a versului şlefuit cu inflexiune rafinat niponă, sunt trăsături cunoscute şi recunoscute ale scriiturii lui Ion Toma Ionescu. Să urmărim ideea poetică aşa cum se iluminează ea din versurile caligrafiate în volumul Bursa Îngerilor – Ed. Paralela 45, 2012.
Poetul Ion Toma Ionescu e fascinat de ideea unei călătorii spirituale în universul haotic şi de nedesluşit . Deschide aşadar Bursa Îngerilor, unde-şi va identifica protectori şi călăuze pentru parcursul lui spiritual. În drumul său iniţiatic poetul descoperă şi consemnează adevărurile ascunse în Cuvânt. El rătăceşte „prin nisipul stelar” (Letopiseţul iubirii), „printre blitzuri şi manechine de ghips”(Ceaţa cu aeroport), poposeşte la fântâna unde „îngerul s-a frânt” şi căruia „…oamenii smeriţi/ i-au zidit umbra”, uneori se afundă în durerea lutului ce-i ţine cugetul şi spiritul captiv (Descălecatul cuvintelor), se împiedică fie de umbra sa, fie de libertatea-labirint (Led Zeppellin). Singurătatea drumeţului se însoţeşte pe traseu cu alte repetabile singurătăţi: „şiruri de oameni/ încolonaţi şi singuri/cu feţe pustii”. (Încolonaţi şi singuri). „Roua sărată a buzelor” femeii iubite aduce clipa de iluzie alinătoare, dar clipa este clipă, bucuria clipei se iroseşte. Într-o escală aleatorie a existenţei cei doi au revelaţia imaginii necruţătoare din oglindă: