Astă seară, Charlotte ne-a prins de mână, invitându-ne într-o călătorie în timp… Charlotte? Care  Charlotte? Cine este de fapt Charlotte? Ehe… Charlotte e anima ce a venit până la noi străbătând două secole. Dar nu a venit aşa cum era atunci la începutul anilor 1900 şi ceva…
 Dacă „Luminile oraşului” vă spun ceva, dacă muzica acestui film vă mai trezeşte încă amintirea nepreţuitului Charlie Chaplin, atunci veţi şti că Charlotte este semnul pe care el ni l-a trimis în această seară de 8 decembrie 2011.  „Fusese orb/înainte ca scrinurile, jilţurile, lămpile,/mesele, scaunele, paturile cu baldachin,/să treacă cu aurele lor rotunde şi fragile/din lemnul unor nuci sihaştri,/a unor stejari smeriţi,/a unor abanoşi/întorşi din păcat,/în împărăţia fără sfârşit/a ochiului lui.” Cu siguranţă aceste versuri n-ar fi existat fără personalitatea lui Charlie Chaplin şi nici volumul care le închide între coperţile sale Templierii lucrurilor simple (Editura Universităţii din Piteşti, 2011). Dar de la Templieri la Charlie Chaplin sunt alte secole de străbătut. Dacă sunetul muzicii ar putea fi perceptibil în paginile unei cronici literare, aţi fi putut s-o auziţi cântând şi pe Cristina, mica noastră prinţesă, care ascunde în penelul său cheile Templierilor de altădată. Cu ele ne-a deschis în seara aceasta uşile vechilor meserii din Turnul Aiudului ca „o punte ce-şi arăta lumina/o punte albastră,/din lemnul de brad,/o punte care trecea peste un râu,/de  păsări,/peste umbre de frunze zburând,/peste umbre de oameni,/peste umbre de câini…”