Pe Geo Galetaru l-am întâlnit în anul 2010 la Făget la o sărbătoare a poeziei, când prietenul nostru comun, Ion Căliman, împlinea vârsta de 60 de ani. Atunci i-am ascultat câteva poezii şi mi-a oferit un volum antologic numit Vară de crini, apărut la editura Eubeea într-o ţinută grafică atrăgătoare, sub egida Fundaţiei Culturale „Orientul Latin,” având-o drept consilier editorial pe Nina Ceranu.
Volumul cuprinde poeziile grupate pe patru cicluri: Sărbătorile fiinţei, Înduplecarea nopţii, Exiluri de excepţie, Umbra mea de dincolo de râu.
Primele două cicluri adună creaţiile tinereţii (publicate între anii 1972 – 1982), poezii ale începuturilor aflate într-o zonă a purităţii sugerată prin simbolurile crinilor şi  îngerilor. Poetul este un rătăcitor, aşa cum se autodefineşte, cu nostalgia crinilor în sânge („Prea singur într-o pădure de crini”). O asemenea nostalgie a inocenţei şi a purităţii pierdute transpare la nivelul fiecărui poem,  întregită fiind şi de alte simboluri precum : ninsoarea, nufărul, lebăda.
Această stare de candoare este asociată copilăriei  tărâmul  de vis unde se află izvorul creaţiei: „când toate făcliile copilăriei/ veghează la capătul lumii/ pur distilându-şi acolo esenţele candorii”.
Locul crinului este luat treptat de zăpadă, aşa cum se poate constata dintr-o bijuterie poetică din care cităm: