Am avut norocul şi privilegiul să asist, în urmă cu puţin timp, la întâlnirea scriitoarei basarabene Elena Şoimu-Postolachi cu cititorii din Piteşti. Şi tot printr-un mare noroc, am intrat în posesia cărţii sale “Surghiun”, pe care am citit-o într-o noapte, obligat fiind, prin cuvânt de onoare, să o restitui urgent posesorului. “Surghiun” face parte din acele cărţi care te ţin în tot timpul lecturii cu ochii înlăcrimaţi, cu pumnii strânşi şi dinţii încleştaţi, care îţi rup sufletul şi cugetul de milă, de revoltă de nelinişte, de groază. Îţi spui în permanenţă că astfel de fapt nu sunt posibile, că aşa ceva nu le poate face omul altui om, că nici animalele nu sunt capabile de asemenea atrocităţi.
Într-un limbaj specific cronicarilor moldoveni, dar mai apropiat zilelor noastre, octogenara scriitoare descrie viaţa de coşmar trăită de românii-basarabeni deportaţi în Siberia de Puterea Sovietică numai cu zece zile înainte ca Mareşalul să dea, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, istoricul ordin: “Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”
Mii de basarabeni, scrie autoarea în cartea sa, au murit în gulagul sovietic de ger (care ajungea şi la minus 50 de grade), de foame, de boli, de păduchi şi ţânţari veninoşi, de muncă istovitoare, de umilinţă şi tortură. (Un astfel de infern, uneori chiar mai cumplit, l-au trăit şi deţinuţii politici din România, întemniţaţi de regimul comunist în temutele închisori de la Aiud, Gherla, Râmnicu-Sărat, Jilava şi Piteşti, n.a.).