Despre zâna Deltei
”Lebăda verde – O copilărie în Deltă” (Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2011) de Tina Verban, structurată în 13 capitole şi un epilog, abordează tema copilăriei imuabile, înţeleasă şi de data aceasta ca vârsta ingenuităţii. Cartea se situează la graniţa dintre ficţional şi nonficţional, înscriindu-se în categoria memoriilor. Viaţa reală formează esenţa operei, relatată cu talent scriitoricesc.
Iniţial, avem impresia că povestea este spusă de o fetiţă de şase ani în momentul derulării evenimentelor, pentru ca apoi totul să fie spus la trecutul nostalgic de către fiinţa trecută de vârsta maturităţii. Tina Verban mărturiseşte cu multă artă că a fost o fetiţă – model la şcoală – când era cazul chiar o substituia pe doamna învăţătoare. Despre ea, oamenii spuneau că este o fetiţă frumuşică şi isteaţă. Dorinţa de cunoaştere şi hărnicia, evidente de la vârste fragede, sunt trăsăturile definitorii ale eroinei, ea putând fi un model pentru copiii de pretutindeni. Deşi foarte matură pentru vârsta ei, acest personaj trăieşte, paradoxal, viaţa cu exuberanţă juvenilă. Credulitatea o determină să cheme berzele să-i aducă şi ei un copil ca tuşei Natalia, o vecină. Altădată, fata lasă mâncarea pe foc pentru a fura din Dunăre hainele frăţiorilor leneşi Ionel şi Fănică, episod memorabil ce ne duce cu gândul la ”Amintiri din copilărie”.
Lebăda Verde, simbolul copilăriei, ”unica zână a Deltei şi a sufletului ei”, este singura sa jucărie, făcută de mătuşicile Gica şă Mărioara, din rumeguş, tărâţe, mătase de porumb, mărgele albastre, aţă roşie, îmbrăcată în rochiţă de crepsaten verde, cu volănaşe din voal verde şi pantofi făcuţi din coajă de nucă. Deşi întocmită în grabă din materilae ieftine sau gratuite, Lebăda- Verde- Zâna -Deltei are o semnificaţie aparte pentru copilă, ea fiind, în afară de familie, tot ce are mai scump în această lume. Înteresant, renunţarea la păpuşica ei, căreia îi dă drumul în Dunăre, semnifică sfârşitul dureros al copilăriei ei fermecate. Autoarea realizează şi o descriere artistică a ţinuturilor singuratice, a vegetaţiei şi faunei Deltei, unde sătenii trăiesc din agricultură, creşterea animalelor şi pescuit. Intervine sugestia că noi, oamenii, avem de învăţat de la animale şi păsări: ” Berzele se îngrijesc de propriii lor pui pe care trebuie să-i pregătească pentru marea călătorie”.
Dincolo de toate aceste, ” Lebăda verde…” nu e numai o carte adresată copiilor, ci şi maturilor, datorită reflecţiilor filozofice care se impun la lectură. De pildă, Dunărea devine în carte simbolul vieţii, a existenţei plenare, Marea Neagră – simbolul morţii, iar Delta poate fi asociată cu fiinţa umană, fiind sugerată ciclicitatea existenţei umane prin motivul ”panta rei”: ”Fiecare dintre noi suntem o Deltă. Mereu între o Dunăre albastră şi o Mare neagră. Fiinţăm prin albastrul din amont şi ne expiem prin negrul din aval. (…) Dar oare mai merită să zbori? (…) Fiecare dintre noi suntem o Deltă a unui fluviu care moare într-o mare care începe.”
”Lebăda verde – O copilărie în Deltă” (Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2011) de Tina Verban, structurată în 13 capitole şi un epilog, abordează tema copilăriei imuabile, înţeleasă şi de data aceasta ca vârsta ingenuităţii. Cartea se situează la graniţa dintre ficţional şi nonficţional, înscriindu-se în categoria memoriilor. Viaţa reală formează esenţa operei, relatată cu talent scriitoricesc.
Iniţial, avem impresia că povestea este spusă de o fetiţă de şase ani în momentul derulării evenimentelor, pentru ca apoi totul să fie spus la trecutul nostalgic de către fiinţa trecută de vârsta maturităţii. Tina Verban mărturiseşte cu multă artă că a fost o fetiţă – model la şcoală – când era cazul chiar o substituia pe doamna învăţătoare. Despre ea, oamenii spuneau că este o fetiţă frumuşică şi isteaţă. Dorinţa de cunoaştere şi hărnicia, evidente de la vârste fragede, sunt trăsăturile definitorii ale eroinei, ea putând fi un model pentru copiii de pretutindeni. Deşi foarte matură pentru vârsta ei, acest personaj trăieşte, paradoxal, viaţa cu exuberanţă juvenilă. Credulitatea o determină să cheme berzele să-i aducă şi ei un copil ca tuşei Natalia, o vecină. Altădată, fata lasă mâncarea pe foc pentru a fura din Dunăre hainele frăţiorilor leneşi Ionel şi Fănică, episod memorabil ce ne duce cu gândul la ”Amintiri din copilărie”.
Lebăda Verde, simbolul copilăriei, ”unica zână a Deltei şi a sufletului ei”, este singura sa jucărie, făcută de mătuşicile Gica şă Mărioara, din rumeguş, tărâţe, mătase de porumb, mărgele albastre, aţă roşie, îmbrăcată în rochiţă de crepsaten verde, cu volănaşe din voal verde şi pantofi făcuţi din coajă de nucă. Deşi întocmită în grabă din materilae ieftine sau gratuite, Lebăda- Verde- Zâna -Deltei are o semnificaţie aparte pentru copilă, ea fiind, în afară de familie, tot ce are mai scump în această lume. Înteresant, renunţarea la păpuşica ei, căreia îi dă drumul în Dunăre, semnifică sfârşitul dureros al copilăriei ei fermecate. Autoarea realizează şi o descriere artistică a ţinuturilor singuratice, a vegetaţiei şi faunei Deltei, unde sătenii trăiesc din agricultură, creşterea animalelor şi pescuit. Intervine sugestia că noi, oamenii, avem de învăţat de la animale şi păsări: ” Berzele se îngrijesc de propriii lor pui pe care trebuie să-i pregătească pentru marea călătorie”.
Dincolo de toate aceste, ” Lebăda verde…” nu e numai o carte adresată copiilor, ci şi maturilor, datorită reflecţiilor filozofice care se impun la lectură. De pildă, Dunărea devine în carte simbolul vieţii, a existenţei plenare, Marea Neagră – simbolul morţii, iar Delta poate fi asociată cu fiinţa umană, fiind sugerată ciclicitatea existenţei umane prin motivul ”panta rei”: ”Fiecare dintre noi suntem o Deltă. Mereu între o Dunăre albastră şi o Mare neagră. Fiinţăm prin albastrul din amont şi ne expiem prin negrul din aval. (…) Dar oare mai merită să zbori? (…) Fiecare dintre noi suntem o Deltă a unui fluviu care moare într-o mare care începe.”