Volumul de debut al lui Horia Corcheş, Sonată pentru frumoasa amăruie, apărut la Ed. Fundaţiei Alfa, Cluj-Napoca, 2008, în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii semnate de Ana Botezatu, ne propune o călătorie imaginară într-o lume ocrotită deopotrivă de cuvânt şi de muzică.
În spaţiul oblăduit de poveste cântecul de dragoste se ţese în tonalităţi când grave, când ironice sau nostalgice. Motiv central al volumului, Frumoasa Amăruie, zeiţă atotstăpânitoare în lumea închipuirii, are, cel mai adesea, un chip iluzoriu, învelit în purpura aşteptărilor celui ce, cu migală, îi ţese la nesfârşit poemul. Abstractă cel mai adesea, ea devine o prezenţă diafană visată, idealizată, ca o muză protectoare. Divinizată, prinţesa “plină de lumină” devine îngerul păzitor al frumuseţii, al iubirii, al vieţii ce respiră într-un paradis ocrotit de elfi, fetiţe “cu rochii roz”, ştrumfi, “roze stinghere”, “grămezi de mărgeluţe şi beteală”, “sfeşnice vechi”, “culoare-nmiresmate” etc.
Construcţia cărţii vădeşte preocuparea autorului pentru unitatea întregului. Volumul începe cu un “prolog” (“Cântecul prinţului”), în care iubita prinde contur din imagini voit abstractizate, şi se încheie cu un “epilog” în care prinţul, cu nesfârşită tandreţe, construieşte un mic paradis terestru, în spaţiul simbolic al eternei aşteptări. Iubita, zeiţă îmbrăcată în străluciri solare, răsfrângere a idealului, pare că se-ndepărtează tot mai mult.