O estetică a durerii

Cu volumul „Uitaţi-vă prin mine” (Editura Brumar, Timişoara, 2007), Daniela Şontică dă expresie unui mal du siecle de factură modernă. Boala este una a sufletului, într-o societate bolnavă, într-o realitate bolnavă, căreia, dacă-i râcâi puţin coaja, îi descoperi depresia, egoismul, lipsa de raţiune. Spectatoare şi actantă într-o farsă tragică, poeta construieşte un discurs despre moarte, singurătate şi indiferenţă, evadând dintr-o lume / închisoare ce nu mai ştie ori nu mai vrea să comunice: „Ei nu se opresc niciodată / abia dacă îşi întorc privirile, / retina lor abia dacă mai ţine minte / propriul colţ de ochi. / Ei nu sunt nefericiţi nici atunci când nu sunt fericiţi, / ei privesc totdeauna înainte, / timpul lor nu are nimic în comun / cu cearcănele clipelor în care, / invizibilă, de dincolo de cortină, / eu aştept să se împiedice unul dintre ei, / pentru ca, ajutându-l să se ridice, / să mă poată vedea, în sfârşit, / Iar eu să-l întreb: / Suntem fraţi, nu-i aşa?” („Orbilor mei”).
Dezarticularea limbajului, refuzul comunicării orale, închiderea în sine, greaţa existenţială sunt simptome ale dezechilibrului prin care trece generaţia tânără, „cu speranţa secătuită / până la măduva îngerilor de rând”. Se conturează mitul unei noi Circe, care acaparează, amăgeşte şi dezumanizează: ea este aşa-zisa realitate virtuală, a informaţiei pure, a sentimentelor transformate în bytes şi megabytes, a dependenţei de tastatură: „El nu mai rosteşte cuvinte decât / cu degetele pe tastatură, / ascultă-l cu milă, / arată-i câtă lumină a rămas afară, / trimite-i o supernovă de binecuvântări / şi tradu în limba lumii lui virtuale / cuvântul iubire!” („Dicţionar”).