Radu Ciobanu ne-a obişnuit, cu fiecare carte propusă cu o inatacabilă vocaţie a moderaţiei, cu o „instanţă narativă” bine „supravegheată”, situată – cum altfel? – în parametrii firescului, obturând elegant tentaţiile spectacularului, stridenţele aleatorii, perseverând pe drumul nu tocmai neted al certitudinilor simple, acele care întemeiază fiinţarea şi valorile individului. Este, aşadar, vorba despre propensiunea organică spre normalitatea lumii, a realului (scutit, desigur, de meandrele aleatoriului sau ale proastei rânduiri).
Nici recentul volum al domniei sale – Europa din noi, ed. Excelsior Art, Timişoara, 2008 – evident nu face excepţie. Cartea ,,adună” texte care par a fi ,,autonome”, însă care locuiesc o structură intenţională bine semnalată de titlu. Este un discurs despre o realitate intrinsecă, indiscutabilă, chiar dacă uneori a fost tenace mutilată de, să zicem, ,,mal praxisul” istoriei.