Volumul de versuri (precizarea autorului) “Gri” strânge laolaltă o serie de poezii de mică întindere, dorindu-se a fi o “summa poeticae”, un cumul de idei şi imagini, pe scurt o panoramă picturală a sufletului, a trăirilor poetului.
Intenţia lui Lorin Cimponeriu s-a materializat cu destul succes, autorul reuşind, la modul sugestiv, să se dezvăluie lectorului/ cititorului prin apelul la diverse modalităţi/ procedee stilistice. Tot o reuşită poate fi considerată deplasarea, controlată de altfel, dintr-un segment tematic în altul, chiar dacă unele teme, motive revin aproape obsedant în poezii, subliniind predilecţia poetului pentru ele: iubirea/ iubita, marea, curcubeul, păsările ş.a.
Volumul debutează cu o poezie care ar putea fi calificată drept programatică, anunţând şi denunţând în acelaşi timp, tematologic, coloana vertebrală a întregului grupaj: “Sub cerul cald de primăvară/ (…)/ Vom căuta pământul/ Unde ţi-am arătat începutul/ Primului sărut”. Saltul realizat de poet, odată cu cea de a doua poezie, la poezia de interogaţie cu tentă existenţialistă nu pare a fi surprinzătoare dacă ne gândim la tendinţa cvasi-generală de a se autodefini, autodelimita nu atât în timp cât în spaţiu, în cotidian a scriitorului (tendinţă des întâlnită de altfel în varii modalităţi), conjugată cu un soi de teribilism de multe ori prăpăstios, exagerările făcând parte din înclinaţia aproape firească de a brava prin apelul fie la maniera picturală, fie la sentimente (stări, trăiri etc.) evident comune şi foarte des uzitate:dragostea şi moartea: “De ce mă putrezeşti, Doamne/ Când cerul e albastru/ Şi te văd prin zborul unei păsări/ În dragoste şi în moarte…!?”