Carte apărută la Editura Muzeul Literaturii Române, în 2006, cu o reproducere, pe prima copertă, după Henri Matisse. Prefaţa, intitulată Eros şi polemică, o aflăm semnată de Gheorghe Grigurcu, căruia îi păstrăm un nesfârşit respect şi o recunoştinţă pe potrivă.

După ce am parcurs filele cărţii, ne-am dat seama că poetul îşi spune adevărul inspiraţiei sale. Se crede, dacă nu chiar e, un chiromant infailibil în palma politicii prezente şi viitoare, dar, dar… nu uită lumea literară, premiile care se dau, uneori, doar pentru picioarele lungi… ale unor domniţe.
Dialogul interior şi cel exterior etalate nouă prin poezie, cu Lolita – parte a androginului spiritual – ni se par semnificante pe tot parcursul cărţii. Repetiţia versurilor, fără abuz, constituie una dintre armele sale, a convingătoarei poezii pe care autorul ne-o aduce sub ochi. El ne face să participăm intens la trăirile sale.
Jurnalul erotic se susţine prin poeme de mare anvergură, unde singurătatea, poate disperată, dar discretă şi utilă, ne aminteşte de mecanismul aproape perfect al unei cărţi de poezie – Dimineţile Domnului – care ne-a încântat cu ceva timp în urmă.
Pe de altă parte, ne întâlnim cu singurătatea autorului de cursă lungă ce nu se revendică de la nicio generaţie, nu e tributară niciunui curent, îl găsim doar pe el, pe poetul Virgil Diaconu, autentic – poate un poet important – şi, de ce nu?, dar unul cu siguranţă inconfundabil. Este Vocea!