Titus Suciu –
Hamlet la Vama Veche*

Titus Suciu ne propune un roman* redescoperind capacitatea de seducţie  a bricolajului narativ. Pentru a explica puţin această consideraţie, pentru că o distorsiune a sensului a fost oricum introdusă, importantă pentru scriitor este povestea ca atare, povestea pur şi simplu, improvizată şi ajustată din mers, apelându-se la funcţionalitatea sinuos omisivă a scenariului cinematografic.
Scriptul va da întotdeauna câmpurile şi cadrele, din interacţiunea acestora delimitându-se personajele şi mediile. “Realismul” său  ţine de dinamica episodică a textului, nu de adâncimea analizei psihologice, concepţia despre lume şi controlul epic pe care l-ar putea impune vizibil autorul “esenţialist”, al cărui pragmatism vizează ansamblul exhaustiv şi reprezentarea structurilor referenţiale.
Tema romanului lui Titus Suciu capătă coerenţă dacă admitem că autonomiile episodice au o succesiune potenţial lizibilă, corespund verosimil unor strategii textuale de închidere “ideologică “. Ce vrea şi ce nu vrea să atribuie scriitorul acestui lanţ expozitiv?
Nu vom califica relevanţa textului după acest criteriu, menţionând totuşi că pregnanţa lui demonstrativă, atâta câtă este, ţine de articularea în chiar intimitatea procesului de scenarizare a personajelor cu vocaţie de personaje centrale, derivate din tipologii culturale detectabile şi aclimatizate  tramei literare propuse.