Apărută la Editura „Realitatea Românească” din oraşul Vulcan, sub semnătura cunoscutului ziarist din Valea Jiului Ştefan Nemecsek, lucrarea în două volume (802 pagini) Presa hunedoreană (de la origini până în prezent) constituie, în mai multe privinţe, o premieră.
În primul rând, este prima abordare de o asemenea cuprindere, atât pe orizontală, în spaţiu, vizând presa din Valea Jiului şi din ţinuturile hunedorene, cât şi pe verticală, în timp – de la origini până în prezent, ceea ce înseamnă o perioadă de circa două secole. Iar acest interval spaţio-temporal fizic acoperit de presă devine un interval spiritual: un spaţiu al spiritualităţii locuitorilor din zonele amintite, reflectat în cvasitotalitatea ziarelor din acest areal, şi, respectiv, în timp spiritual, reflectat de evoluţia tematicii şi ideaticii presei tipărite într-un timp fizic de aproape 200 de ani.
În al doilea rând, este prima încercare nu numai de simplă prezentare, ci şi de sistematizare şi interpretare pe criterii ştiinţifice a presei hunedorene de la începuturi şi până în prezent. Metodologic, autorul subordonează criteriul spaţial criteriului temporal, ambele înţelese sub aspectul lor fizico-spiritual. Astfel, primul volum cuprinde o gamă largă şi variată de studii, care se referă la patru etape distincte ale istoriei presei hunedorene, chiar dacă studiile realizate de autor nu sunt grupate ca atare în patru secţiuni corespunzătoare, şi anume: presa de până la Marea Unire, presa interbelică, presa din anii comunismului, presa postcomunistă. Al doilea volum cuprinde un dicţionar alfabetic al periodicelor, ziarelor şi revistelor apărute în Valea Jiului şi ţinutul Hunedoarei. Dar, şi aici, criteriul spaţial, al totalităţii publicaţiilor din întreaga zonă cercetată, este subsumat criteriului temporal prin faptul că dicţionarul propriu-zis este precedat de o dublă sistematizare cronologică a titlurilor: pe cele patru etape istorice, iar în cadrul fiecărei secţiuni (etape) – în ordinea anilor în care au început să apară publicaţiile corespunzătoare. Prin urmare, cititorul interesat de o anumită etapă şi de un anumit moment (un anumit an) găseşte la secţiunea consacrată etapei respective şi la anul căutat titlul publicaţiei (publicaţiilor) din acel an, apoi, în cuprinsul dicţionarului, la litera cu care începe denumirea publicaţiei, află o succintă prezentare a conţinutului tematic şi ideatic al acesteia.