Volumul de debut al Lilianei Rus, intitulat Scrisoare Domnului Şirato (Editura Carminis, Piteşti, 2006), surprinde atât prin eleganţa copertei, cât şi prin eleganţa versurilor pe care autoarea le-a adunat pentru această carte a cărei prefaţă e  semnată de poeta Denisa Popescu.
Deşi nu am întâlnit numele Lilianei Rus în prea multe publicaţii de specialitate, în aceste vremuri când parcă nu te-ai mai aştepta să debuteze cineva, iată că ea vine cu o carte destul de interesantă pentru un debutant şi chiar mai bună decât alte volume despre care s-a scris conjunctural.
Poemele sunt izvorâte dintr-o memorie imaginară. Punctul de plecare în scrierea poemelor fiind tocmai această memorie afectivă, nu pot să mi-o imaginez pe Liliana Rus nici „cântând la violoncel” şi nici „îndrăgostită ca un paj” atâta vreme cât poeta spune: „Subţire ca gândul de dragoste,/ca pojghiţa gheţii sub care curg pâraie fierbinţi,/uşoară aluzie a orei păstrată-n memoria lui…/Tăcerea rotundă ca aerul haşurat de-o ploaie în zori./Profil sepia răvăşit şi-apoi concentrat într-o mărgea de citrin.//Îmbrăcată în negru,/ sensibilă ca o franţuzoaică la complimentele lui,/prelungind cât mai mult începutul…/Consumată de-o iubire fără constrângeri,/ultissimă,/căutată în disperarea iernii de Vivaldi./Să ardă, să viseze în cloşul catifelat al amurgului./El va veni cu trenul de noapte,/violoncelul sfâşie liniştea pe două voci…/Cântecul simplu, ca o spirală rotitoare, bucurie violentă în inima iernii./El va veni cu trenul de noapte…/Viaţa ei are-un singur peron.” (Femeie cântând la violoncel).
Nota dominantă a acestei cărţi e melancolia, dar nu sunt sigură ca aceasta îşi are rădăcinile într-o viziune de ansamblu asupra vieţii ori este rezultatul unor neîmpliniri pe care oricât de mult poeta ar dori să nu le ia în seamă, ele amprentează discursul liric. „Cărţile cheamă la insomnii,/coborând pe catifeaua melancoliilor./Pretutindeni se deschid ferestre,/ cineva ascultă Chopin într-un tei înflorit.//Stelele joacă şotron…/Trăiesc împăcarea cu mine şi cu trădările mele.//Aş vrea să mă plimb toată noaptea,/să închiriez străzile până la ziuă,/când le voi preda vânzătorilor de ziare sau măturătorilor,/rugându-i să nu-mi şteargă paşii.” (Noapte).
Discursul poetei este unul confesiv de vreme ce ea vorbeste la timpul trecut. „N-am apucat să-i văd mâinile…/El se juca de-a ploaia pe una din crengile mele vătămate/şi nu ştia că-mi ţine sufletul strâns în mirarea degetelor./Ce mult loc pentru amintire sub ploaia asta de talc!/Lunecam pe covoare de scame în timp ce norul de deasupra mea/sărea dintr-un candelabru în altul.//(…să priveşti o femeie dormind/în timp ce numeri tic-tac-urile creponate ale ceasului,/să priveşti sfios o femeie complicată/şi-apoi să-i înnozi o stăruitoare privire în jurul respiraţiei,/să-ţi ascunzi ochii tineri în cerceii şi-n brăţările ei/şi să scuturi din gene funinginea peste lipsa ei de greşeli…)/ Pe una din crengile mele vătămate/degetele lui de mesteacăn se jucau de-a ploaia./Mirosea a zahăr ars şi-a bulb de brânduşă…/Aflase că-mi place scorţişoara/şi-mi ajung sentimentele în stare de provizorat.//N-am apucat să-i văd mâinile…/El locuieşte ca un bonsai/pe una din crengile mele vătămate.” (Bonsai).
Debutul literar al Lilianei Rus trebuie luat în calcul mai ales ca o provocare feminină la nivelul actului cultural. Fără îndoială că Scrisoare Domnului Şirato anunţă o nouă voce lirică a oraşului Piteşti.