Ultima din stirpea căutătorilor de noriNu ştiu dacă Teia Lambă se grăbeşte ori acesta este ritmul ei de creaţie. Certă este prezenţa editorială cu un al doilea volum de poezie datat 2006 (de această dată la Editura Do-minoR din Bucureşti) şi intitulat Insolaţia îngerilor. Cu primul, Dormind cu tâmpla pe un vis (Ed. Premier, Ploieşti, 2006), a obţinut şi câteva premii (Festivalul Internaţional de Poezie Frontiera Poesis de la Satu Mare, Festivalul Naţional de Poezie de la Bistriţa Năsăud, Festivalul Internaţional de Poezie Nichita Stănescu de la Ploieşti). Volumul de faţă nu aduce diferenţe spectaculoase faţă de acela anterior. Găsim numeroase formulări (metafore) fericite, sensibile, profunde („Când te voi părăsi/caligrafia ierbii va rămâne neatinsă/şi somnul va avea/aceeaşi respiraţie egală”; „ochiul obosit al amurgului nostru”; „vama coruptă/a întunericului”; „dimineaţa/se începea sub noapte/ca o naştere lină şi limpede”; „am rămas captivă/într-o silabă/pierdută/în calvarul cuvântului”; „atât de sus zbor/că a început să miroasă a înger”; „Bietul de înger!/Tot îmbrăţişându-mă/avea aripile atât de grele/că numai putea zbura”), dar şi câteva stângace, după opinia noastră („insomniile mele plurale”; „dragostea noastră/risipită dual”; „să treci/printre pluralele mele vieţi”). De neînţeles este reluarea, aici, a unor poeme din volumul anterior (fără nici o modificare chiar de ar fi fost necesar, pe alocuri), între care cel intitulat Balada, un evident tribut lui Nichita Stănescu, de poezia căruia autoarea s-a apropiat atât de bine graţie bunului Ion Stratan. (Cum o delicată trimitere eminesciană este poemul Remember). Poate că este totuşi prea devreme pentru auto-antologare…