DIN POVESTIRILE CUMINŢI ALE SPAŢIULUI AGREST.
Într-un Cuvânt de deschidere, datorat lui Nicolae Rotaru, se află şi o radiografiere de mare fidelitate a volumului de povestiri, Somnul din noaptea de marţi, de Miron Ţic (Bucureşti, Editura Amurg Sentimental, 2006), un volum de «„exerciţii de delicateţe şi suavitate rurală”, „o colecţie de simplităţi sublime, (…), despre destinul unui Miron, zis „Skoda“ şi o Carolina, consoarta lui, pe care i-a despărţit războiul, despre unchiul Gheorghe şi mătuşa Sânziana sau despre văduva Lia şi vărul Tudosie, din Cornetu; o suită de secvenţe de viaţă dintr-un iureş existenţial teluric, povestiri grăbite despre un timp nerăbdător, fapte epice de o banalitate suculentă (…); personajele lui Ţic par elemente de butaforie cărora le dă viaţă pentru a revigora o scenă, pentru a transforma o scenă în teatrul în care convieţuim…» (p. 8). Unghiurile naratologice ale povestirilor lui Miron Ţic, încorolate în Somnul din noaptea de marţi, vin în complementaritatea celor realist-slaviciene/ rebreniene, desigur, în „exactitatea” unui soi de frază economică aidoma celei de „cioplitor în marmură” (fie ea şi „cea mai căutată, de culoare neagră şi albastră spre gri” – p. 28 – ca şi cea despre care se face grăire în povestirea ce dă şi titlul volumului), aşadar, fără elansări moderniste ale vocilor naratoriale/ auctoriale, fără „rumeguşurile”, fără „sclivisirile” modei etc.