Un fascinant „comme-back” impune de câţiva ani proza bănăţeanului Sorin Titel. Numai în timpul din urmă, tot dinspre Banatul natal, au apărut două eseuri semnate de Adrian Dinu Rachieru şi Ada D. Cruceanu, abordând creaţia titeliană sub semnul schimbărilor esenţiale, de la etapă la etapă, urmărind o dinamică a epicităţii, între valorile permanenţei ori ale marilor mutaţii, insistând pe raportările discursului narativ la variantele percepţiei topologice a lumii eroilor din povestirile şi romanele scriitorului.
Nu chiar de mult, colecţia „Canon” a Editurii „Aula” din Braşov s-a îmbogăţit cu studiul timişoreanului Daniel Vighi, în fapt, cum sună precizările subtitlului, „monografie, antologie comentată, receptare critică”. Fără, desigur, a-şi propune asta, criticul aplică „teza regresiunilor” lui J. Piaget la o proză a coincidenţelor miraculoase simetrie-disimetrie.Până la stadiul de semnificaţie umană, pare a fi opinia lui Daniel Vighi, proza titeliană este respiraţie sincopată în deschiderile contextualului real, diacronică diseminare de biografii „exemplare” într-o lume vaticinară. Textul lui Sorin Titel e observat sub semnul conjuncţiilor. De la un debut presupus excentric (Proza lui Sorin Titel sub exigenţele receptării, p. 10) la marile schimbări la faţă (Ciclul romanesc sub lupa criticii sau de la tehnică la misterul impenetrabil al condiţiei omului, p. 22), scriitorul se arată interesat de geneza imaginarului, de paradigma ontologică din dramele fiinţei, de substratul umanizării. Proza lui, spune Daniel Vighi, este altfel, întotdeauna altfel, un „epic antiepic” edificând perspectiva unei omogenităţi interioare. Este simplă şi complexă, mai scrie universitarul timişorean, asemuind proza lui Sorin Titel cu opera bacoviană.