Calofilia este trăsătura stilistică dominantă a literaturii pe care o creează Emilian Marcu, de la care nu abdică nici în poezie, nici în proză, cu atât mai mult nici în volumul Arta Grădinarului (apărut la Editura Junimea, Iaşi, 2011), şi care se impune atenţiei cititorului încă de la primele cuvinte, ţesând în jurul acestuia nevăzute pânze diafane, dar copleşitoare, ale căror ingrediente sunt din contiguitatea sacrului, între care ceara, mierea, ambra, moscul etc.
Volumul de faţă este o carte unitară, prin tematică şi prin stil. Fiecare poem, asemenea alveolelor în care îşi depun mierea albinele, condensează o imagistică densă, în construcţia căreia poetul apelează pe larg la vizual, auditiv şi, în egală măsură, la olfactiv, iar, prin aportul acestora, sinesteziile sunt frecvente: O pânză subţire, străvezie, un parfum ireal (…)// Lumina putrezind în tuburi de bambus/ În sunete se transformă lovită de aripi de înger.// Imensă zidărie de tonuri şi de note descătuşate…; Buzele noastre sărută răcoarea culorii…; Efigia mamei, aripă de respiraţie…
Cartea este alcătuită din poeme în care Grădinarul coalizează în jurul său energiile vitale sau chiar le generează, într-un proces continuu care vizează Universul în integralitatea sa, iar metafora dominantă e cât se poate de transparentă, îmbinând osmotic sacrul cu profanul, fiindcă referentul, axul în jurul căruia se dezvoltă demersul liric, este, concomitent, divinul, sursa a toate, şi un mesager al lui printre muritori, creatorul de artă, drept care, grădina, în oricare dintre ipostazele aferente, captează toată atenţia şi toate efectele forţei creatoare.
Tinzând spre neoclasicism, dar şi cu ecouri neoromantice, poemele lui Emilian Marcu oferă imaginea unui spaţiu epurat de orice atingere cu urâtul în indiferent ce formă de manifestare a lui, aglutinând senzaţii dintre cele mai înalte, prin intermediul picturalului care oferă tablouri paradiziace, peste care tronează lumina, lăuză, dominate de un vegetal luxuriant, străbătut episodic de perechea adamică sau de un cuplu ideal, închipuit de Grădinar, în stare să reitereze experienţa biblică, mai ales că prezenţa şarpelui (Phylon) e cvasiomniprezentă.