Grupul Editorial Bibliotheca MARCONA, Târgovişte, 2008

Este a doua carte de acest gen a lui Tudor Cristea, prima fiind „Chipul şi Oglinda” apărută în anul 2005 şi, aşa cum spune însuşi autorul, „aceste pagini critice continuă evaluarea fenomenului literar”, cercetează universul poeziei încă de la Tudor Arghezi, Blaga, Labiş, până la Adrian Păunescu, Liviu Ioan Stoiciu şi chiar la debutanta Andra Rotaru, pune în evidenţă „aspecte ale prozei de ieri şi de azi”, dar şi ale criticii, publicisticii, pamfletului etc.   
Cronicile şi eseurile critice publicate aici sunt rodul activităţii de critic desfăşurate la revista „Litere”, de colaborator al emisiunii „Zări şi etape – Orizonturi ale clasicismului/realismului românesc”, de la Radio România Cultural.
Activitatea de critic nu intră în conflict cu poetul şi romancierul Tudor Cristea, considerând-o parte a discursului său scriitoricesc. Vom vedea dacă, din literatura actuală, are puterea să semnaleze autorii „de doi bani, ridicaţi în slăvi de către comentatori care şi-au pierdut pentru totdeauna busola”.
Ocupându-se de creaţia argheziană, amplă, variată şi „greu de surprins într-o formulă integratoare”, constată că poetul este „o fiinţă duală, atrasă de contrarii care par ireconciliabile”, iar scrisul său, în proză sau în vers, „stă sub semnul poeticului”, dar şi „o integratoare dimensiune etică, dezvoltată în marginea relaţiei cu divinitatea”. Rândurile dedicate lui Tudor Arghezi se ocupă în mod special de dualismul poetului, „indicat de o suită de antinomii: angelism-demonism, spiritualitate-materialitate, puritate-abjecţie, umilinţă-trufie” etc., de formula poetică argheziană determinată atât de structura interioară dar şi de contextul literar şi de problematica religioasă care rămâne, „pe fondul dualist al atitudinii, principala componentă integratoare” în relaţie cu ideea existenţei divine.
    În capitolul dedicat lui Lucian Blaga, „Paşii poetului”, Tudor Cristea remarcă primul moment de sincronizare a literaturii româneşti cu literatura europeană prin adoptarea, de către Blaga, a expresionismului manifestat mai întâi în pictura lui Van Gogh, dar şi în poezia lui Rainer Maria Rilke.