Valeria Manta-TĂICUŢU
Citeşte, Ulise, şi plângi
Editura Premier, Ploieşti, 2005
Nu cunoaştem dacă există vreun domeniu literar-cultural-didactic pe care profesoara Valeria Manta TĂICUŢU să nu-l fi abordat. Până în acest moment avem dovada multor preocupări ale sale, materializate în opt cărţi publicate, şi foarte multe cronici de carte menite să semnaleze apariţiile mai importante de pe piaţa literară.
Din volumul Citeşte, Ulise, şi plângi aflăm cum gestionează poeta Manta-Tăicuţu metafora în contextul poeziei de factură clasică şi nu ne este greu să constatăm că poemele sale sunt îndelung cizelate ca să încapă în tiparul clasic al sonetului. Versurile sunt uşor curgătoare, fără decoraţiuni stridente, iar metaforele presărate cu măsură dau întregului virtuozităţi prozodice, dovedind o poetică riguros studiată şi bine aplicată.
Poemele-sonet reprezintă acordurile unei partituri bine construite, fără fragmentări inutile, dispuse în volum în aşa fel încât să producă o impresie acustică plăcută.
Percepţia vizuală reproduce o gravură policromă într-o succesiune de fenomene repetabile, cu finalitate practică, în evoluţia unui proces de ardere din care se desprinde partea luminoasă a unei limbi de foc.
Coarda sensibilă a sufletului este marcată de tristeţea generată de invazia unui demon impudic şi feroce, iar poeta devine mediator între năvălitorul demonic şi Divinitate. Versuri duioase dedică prietenilor duşi la Domnul, care, din când în când se-ntorc de le e dor/ să guste tămâioasa şi să mai stăm la sfat/ ca să nu uite drumul le pun ştergar curat/ şi-un colţ de pâine albă pe masa din pridvor (…). când pleacă, bătătura miroase a mormânt/ şi totuşi vreau s-apară şi îi momesc pe-aici/ cu vin vechi în ulcica albastră de pământ (XXXVIII- Lui Laurenţiu Ulici).
Poezia Valeriei Manta Tăicuţu este un loc unde patimile sufleteşti trec din suferinţă spre linişte ca într-o anticameră de purificare.
Citeşte, Ulise, şi plângi
Editura Premier, Ploieşti, 2005
Nu cunoaştem dacă există vreun domeniu literar-cultural-didactic pe care profesoara Valeria Manta TĂICUŢU să nu-l fi abordat. Până în acest moment avem dovada multor preocupări ale sale, materializate în opt cărţi publicate, şi foarte multe cronici de carte menite să semnaleze apariţiile mai importante de pe piaţa literară.
Din volumul Citeşte, Ulise, şi plângi aflăm cum gestionează poeta Manta-Tăicuţu metafora în contextul poeziei de factură clasică şi nu ne este greu să constatăm că poemele sale sunt îndelung cizelate ca să încapă în tiparul clasic al sonetului. Versurile sunt uşor curgătoare, fără decoraţiuni stridente, iar metaforele presărate cu măsură dau întregului virtuozităţi prozodice, dovedind o poetică riguros studiată şi bine aplicată.
Poemele-sonet reprezintă acordurile unei partituri bine construite, fără fragmentări inutile, dispuse în volum în aşa fel încât să producă o impresie acustică plăcută.
Percepţia vizuală reproduce o gravură policromă într-o succesiune de fenomene repetabile, cu finalitate practică, în evoluţia unui proces de ardere din care se desprinde partea luminoasă a unei limbi de foc.
Coarda sensibilă a sufletului este marcată de tristeţea generată de invazia unui demon impudic şi feroce, iar poeta devine mediator între năvălitorul demonic şi Divinitate. Versuri duioase dedică prietenilor duşi la Domnul, care, din când în când se-ntorc de le e dor/ să guste tămâioasa şi să mai stăm la sfat/ ca să nu uite drumul le pun ştergar curat/ şi-un colţ de pâine albă pe masa din pridvor (…). când pleacă, bătătura miroase a mormânt/ şi totuşi vreau s-apară şi îi momesc pe-aici/ cu vin vechi în ulcica albastră de pământ (XXXVIII- Lui Laurenţiu Ulici).
Poezia Valeriei Manta Tăicuţu este un loc unde patimile sufleteşti trec din suferinţă spre linişte ca într-o anticameră de purificare.