Deşi dedicat în principal criticii literare, dibuirii unui fel de a fi al literaturii noastre, vezi cel puţin monumentala lucrare „Balcanismul literar românesc”, Mircea Muthu îşi dezveleşte din când în când şi sufletul… de poet. Şi trebuie salutat, aici, curajul criticului de „a se expune”, de a se oferi, la rândul său, criticii, foarfecilor ei.
După „Esenţe”, volum publicat în 1994 (Ed. Clusium, Cluj-Napoca), „Grafii” este cea de-a doua carte de poezie publicată, la o distanţă de 10 ani, de Mircea Muthu.
La Mircea Muthu, poezia ni s-a părut că este împărţită între realitatea exterioară şi cea interioară (spirituală) şi că ponderea lor este echilibrată. Un oraş scufundat, un copac, câmpia roşie din Aragon, Basho, albina, leul veneţian, păduri de plută, scrisorile, imaginea iubitei, Alexandria, o frescă etc. sunt tot atâtea posturi ale realului de la care pleacă poezia, aşadar tot atâtea pricini, motivaţii ale ei. O serie de alte poeme mărturisesc însă despre problematici spirituale: „între (I)”, „aniversară”, „întrebând”, „între” (II), „migrenă”, „sine ira”, „să te retragi”, „între” (III), „descântec”, „60” etc. Oriunde am repera, însă, obiectul inspiraţiei, care prinde corp poetic, poemele lui Mircea Muthu se arată a fi discrete, temperate, potolite în starea pe care o transmit: „Între Eu şi Mine/ (…) respiraţia calmă a Oceanului” (între I); copacul tăiat este surprins „scurgându-se, verzui, spre nicăieri” (copacul); „leul veneţian/ uitat în fort – arhitectură de absenţă;/ tăcerea lungindu-se pe piatră (…)” (leul veneţian).
Tema pregnantă a poemelor este timpul. Poemele sunt bântuite de un fel de sentiment al timpului care trece şi nu se mai întoarce. Un oraş scufundat „la Megara în golful de argint” (oraşul scufundat), unde arhonţii „dansează cu capetele la subsuoară”, copacul „fotografiat” „cu amintirea ruptă de secure/ scurgându-se, verzui, spre nicăieri;/, „seara (care)/ umple cochilia unei vârste pietrificând-o/”, plecarea poetului Basho – „A plecat, Basho, de mult de-a lungul coastei: o virgulă în tuş/ stingheră în pătratul alb al zilei;/, vorbele care „crapă”/ precum o nucă fără miez”, ochiul orb care se rostogoleşte pe ţărm (lusitană), „(…) scrisorile; şi viaţa dintre ele – / vertebră lângă vertebră închipuind tăceri (…)” (interval), „Valea Regilor din noi” (scribul), toate acestea vorbesc despre fuga timpului sau despre trecerea, de neoprit a lucrurilor, oricum, ne dau sentimentul trecerii. Condeiul poetului „pluteşte pe marea de hârtie/ în foşnetul uscat al vremii/ ce se rupe./ (hibernală), iar moartea este înregistrată eufemistic, aproape detaşat, ca retragere:
să te retragi
Să te regragi, uşor, precum apa
limpede după văratica ploaie,
lăsând în urmă grâul verde
şi macii înfloriţi;
Să te retragi, încet, precum aurul
spre miezul pământului
distilând esenţele târzii;
În propria umbră să te retragi,
precum în vechiul descântec
zâmbetul, cuvântul, lacrima.
Tot pentru exemplaritatea sa în cuprinsul cărţii, selectez poezia remember:
remember
Lui Kavafis
Drept în faţă – Alexandria
şi umbra ultimului grec
sosit de la Bizanţ
cu capul retezat la subsuoară
scufundându-se, încet, în mare.
Mircea Muthu, este un poet care merită să fie citit.