A-mi aminti de debutul meu literar îmi face plăcere doar pentru că de acest debut se leagă trei-patru mirabile întâmplări. La timpul potrivit le voi povesti în economia acestei mărturisiri.
Debutul în volum, sau plachetă de poeme, nu a fost precedat de un debut într-o revistă literară, respectiv în revista locului – Argeş, şi nici în alta de aiurea. În anul 1976 am depus la secretariatul literar al revistei Argeş două grupaje de poeme. Pesemne că nu am corespuns exigenţelor redactorului de specialitate, pesemne că terfeloagele mele s-au pierdut prin coşul de gunoi al redacţiei ori nu au reuşit să treacă de gunoiul dogmelor comuniste, care erau criterii infailibile.
Îmi aduc aminte că, la un moment dat, poetul Ion Popa Argeşeanu m-a luat de-o parte şi mi-a zis: „Bătrâne, dacă ar mai fi la revistă Tomozei acesta te-ar publica fără să stea pe gânduri. Nemaifiind, va trebui să mănânci şi tu căcat, aşa cum mănâncă toată lumea. Nu înţelegi, ia trage nişte „ştroafe” cu „tovarăşii de sus”, să-i vezi pe Rotaru şi pe Sergiu (Nicolaescu) cum sar de frică! Îi poţi chiar reclama că îţi încalcă dreptul de a îţi exprima în scris adeziunea la politica partidului, de a-i omagia pe bravii conducători. Ba, de la asta poţi trage şi un ce profit”.
 Pomenitul poet, Dumnezeu să-l odihnească, exagera, ştia că nu toţi mâncam rahat omagial. Peste ani, avea să-mi spună, mai în glumă, mai în serios, că pe el şi pe alţii ca el, care publicau encomioane la adresa cuplului dictatorial, îi cam deranja fecioria noastră morală şi, mai ales, curajul cu care ne eschivam de la a executa lucrări literare la comandă politică. Dar, despre tema aceasta voi scrie pe îndelete în altă carte.