Au pornit în acelaşi timp din două puncte cardinale, ca să se întâlnească în centrul ţării. Din Iaşi şi din Târgovişte, vechiile cetăţi de scaun ale Principatelor Române.
Nimeni altcineva nu a venit în şcoala de literatură cu faima lor. Copilul minune al Târgoviştei ajunsese beizadeaua oraşului, ca şi cum ar fi fost os din os de domn, sau măcar descendent al stirpei de mari boieri cărturari, ziditori ai limbii literare şi literaturii moderne, Iancu şi Enăchiţă Văcărescu, şi moştenitor ai lui Cârlova, Eliade, Grigore Alexandrescu, de ce nu şi al lui Bolliac şi Bolintineanu. Preţuit de profesori, invidiat de colegi, elogiat de intelectualitate, devenise al doilea simbol al Târgoviştei, alături de Turnul Chindiei. Niciodată nu avea să mai cunoască atâta celebritate ca pe vremea când n-a avut decât iluzii. Prin Târgovişte nu circulau tramvaie, dar dacă ar fi fost călcat de un autobuz, n-ar mai fi fost nevoit să facă atâtea eforturi să-l întreacă pe Labiş, pe care nu l-a egalat niciodată.
S-au întâlnit întâiaşi oară la un concurs naţional de creaţie literară. Tomozei a primit menţiune, ceea ce nu era puţin într-o competiţie cu cei mai talentaţi elevi din toată ţara. Labiş, locul I. Cam aceasta a rămas distanţa dintre ei în tot timpul Şcolii de Literatură şi în tot restul vieţii. Tomozei mereu menţionat printre cei mai buni, Labiş veşnic neegalat.