Întâi şi-ntâi Revelionul multicolor, acolo pe Champs Elysées, cu urări definite, tandre, nostalgice, dar şi… violente (enorm de multe maşini arse). Sarkozy ţine un discurs întâmpinat cu ironii şi neîncredere. După frazele lui, la televizor se cântă « Paroles ». Adică…vorbe. Fără acoperire. La Barbes şi Château Rouge, agitaţia sporeşte. Un vin roşu, un film cu Funes la televizor, un DVD cu cântăreaţa Babani Kone din Mali… trece repede noaptea magică, tot mai ameninţată de cuvântul CRIZĂ. Se vorbeşte despre protecţia populaţiei din Gaza, despre necesitatea opririi masacrului poporului palestinian. Israelienii încercuiesc oraşul Gaza. Evreii din Franţa susţin Israelul. Ninge uşor. Francezii fac poze exuberante. Sarkozy alege un moment delicat pentru a pleca în Orientul Apropiat (aşa scriu ziarele). Da, el ştie să fie pragmatic (vezi problema din Caucaz), cheia problemei o deţin americanii.
Din 5 ianuarie, s-a suprimat publicitatea excesivă la televizor. În metrou apar afişe care avertizează asupra scăderii resurselor… Pământul e stors ca o lămâie peste un storcător avid şi fioros!
La Teatrul din Nord-Vest joacă din nou fiul prietenilor mei (Aurélien Charles, despre care am scris în alt articol) în Tentaţiile elective de Benjamin Oppert, în regia lui Philippe Brigaud. Nu mai era verva din spectacolul din februarie anul trecut, însă Aurélien a încercat să depăşească subtil carenţele regiei şi chiar ale textului.
Compania Aigle de Sable prezintă Sganarelle de Moliere, în regia Milenei Vlach, care deţine şi un rol principal, alături de Alexandre Palma Salas. Pe scenă e instalată o… scenă mică, amintind de începuturile lui Moliere însuşi. Suspiciunea lui Sganarelle produce un vertij uluitor, care permite fiecărui actor să intre în pielea mai multor personaje. Am remarcat respectul pentru text şi pentru redarea lui într-o dicţie impecabilă.
La Colegiul Joseph Ferry din Villeneuve Saint George, băieţii şi fetele au şansa să facă bulgări de zăpadă. Alături e clădirea teatrului, unde Sabine Haudepin joacă în Frumoasele surori de Eric Assous.
Patrice Chéreau (care a regizat Regina Margot) a regizat piesa Durerea de Marguerite Duras la Teatrul Nanterre – Amandiers. Actriţa Dominique Blanc e singură pe un imens platou negru. Spectacolul e o invitatie la reculegere, la depăşirea spaimei. Fabienne Pascaud scrie că, în spectacol, actriţa e o femeie puternică, deoarece prea multă suferinţă ucide suferinţa. Dominque Blanc alunecă în spaţiu. Spectacolul devine un strigăt sfâşietor spre dragostea de viaţă, contra ororii naziste, contra atrocităţii.
Ce se mai întâmplă la Paris? Raluca Sterian-Nathan publică o carte incitantă, Sufletul tatuat – în care îşi povesteşte viaţa. A venit din România în 1960, fugind de comunism. Familia sa a fost ruinată din cauza colectivizării. Cum nu şi-a găsit de lucru în domeniu (fiind actriţă), a început să scrie poveşti pentru copii, dar şi să vândă creveţi. Viaţa sa se schimbă în momentul în care îşi întâlneşte viitorul soţ, editorul Nathan Jean Jacques.
Cineastul Michel Vianey moare la 78 de ani, în urma unui stop cardiac. A făcut multe filme poliţiste cu Jean Rochefort. La sala Olympia va cânta, timp de trei seri, cântăreaţa Ayo din Niger. Intrarea: 40 euro. Primul său album s-a vândut rapid în 400 000 de exemplare. Trei bărbaţi sunt judecaţi la Paris, suspecţi de complicitate în atentatul care s-a terminat cu 21 de morţi la sinagoga din Tunisia în 2002. Liceenii cer revendicări. Se cere oprirea suprimării posturilor în Educaţie (13 500 sunt programaţi în 2009!). La teatrul Chaillot se poate vedea Good Morning, Mr Gershwin, un spectacol cu multă coregrafie şi cu o vervă de zile mari. Cartea Corespondenţe impresioniste pune în paralel operele lui Baudelaire, Zola, Gauthier…
Evenimentul teatral e la Teatrul Rond Point, unde regizorul James Thierrée (nepotul lui Chaplin) a creat o MINUNE cu spectacolul La Veillée des Abysses (Veghea Abisurilor) în care joacă el însuşi, alături de Raphaëlle Baitel. Trei bărbaţi şi două femei într-o magie tulburătoare, într-un univers în care totul se metamorfozează. O anarhie veselă într-o furtună incontrolabilă. Pantomimă, circ, poezie şi costume impecabile, realizate de Victoria Chaplin, mama regizorului James.
…Ce mai trebuie spus? A, da! Craniul lui Descartes este expus la Muzeul Omului. Se va decide în curând dacă e posibil să fie mutat la liceul militar unde Descartes şi-a desăvârşit formaţia intelectuală între 1607-1615. Iată că francezii, în slalomul printre politică, amuzament şi cultură, mai au timp şi de reaşezarea trecutului cultural, spre recunoştinţă eternă.