Motto: «Tot ce a fost realism socialist va dispărea (…). Eminescu va putea fi publicat în întregime (…). Ceea ce exilaţii şi condamnaţii au spus în opera lor va fi reluare şi repovestire a trecutului, ceea ce înseamnă posibilitate de a fi în viitor».
 Vintilă Horia, în Cuvântul Românesc, mai 1989

Înainte de 1989, citind într-o bibliotecă occidentală volumul Kairos al lui Horia Stamatu mi-a părut extraordinar. Nu ştiam nimic despre autor, dar poezia sa avea un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodată. M-a impresionat nespus. I-am citit apoi, la Biblioteca Academiei, contribuţiile din Revista Scriitorilor Români apărută la Munchen, şi m-a cucerit din ce în ce mai mult(1). Târziu de tot am aflat că Virgil Ierunca (1920-2006) a regretat toată viaţa că nu şi-a oferit nicicând răgazul de a scrie o monografie dedicată acestui emblematic scriitor al exilului românesc.
Horia Stamatu – care în 1934 fusese premiat o dată cu Constantin Noica, Emil Cioran şi Eugen Ionescu de un juriu format din Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Şerban Cioculescu, Tudor Vianu şi Romulus Dianu –, va scrie în Revista Scriitorilor Români despre «operatorul ontologic» noician, după citirea «gândului despre originalitatea civilizaţiei româneşti» publicat de Noica în revista Destin.