Biografii lui Vladimir Streinu, unul dintre cei mai însemnaţi şi interesanţi eseişti şi criticii literari din perioada interbelică şi postbelică, nu prea mulţi, doar trei până acum, Serafim Duicu1, Vasile Fălcescu2 şi Emil Vasilescu3, în cărţile lor, elaborate inteligent, bine scrise şi temeinic informate, nu au apelat, decât arareori, la literatura epistolară a acestui senior al scrisului românesc, spre a-i contura, cu mai multă exactitate, profilul fizic şi intelectual.
Motivul esenţial al neuzitării acestei surse biografice şi bibliografice, extrem de importantă, îl constituie faptul că epistolele lui Vladimir Streinu, câte vor fi, nu sunt, încă, depistate, nu sunt publicate decât foarte puţine4 şi nu au fost adnotate aşa cum se cuvine.
Un segment important al bibliografiei lui Vladimir Streinu îl constituie, desigur, misivele pe care le-a trimis rudelor, prietenilor şi, evident, confraţilor săi, în care ochiul ager al biografului poate găsi o ştire, o informaţie sau o anume nuanţă necesară completării unei secvenţe din itinerariul, atât de sinuos, al acestui emblematic exeget al literaturii naţionale.
Rândurile ce urmează vin să completeze zestrea intelectuală a lui Vladimir Streinu. Sunt epistole trimise lui Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu şi Napoleon N. Creţu. Fiecare paratext are farmecul său. Sunt mărturii ale unui intelectual dintre cei foarte aleşi şi foarte rari din această cultură romanică.