michaela hohenlohe1977: „… primisem nota 4 la purtare…”

Michaela Bendu-Hohenlohe în dialog cu Flori Stănescu, 9-11 noiembrie 2007 (Viena-Bucureşti) –

Flori Stănescu: Stimată Doamnă Michaela Bendu-Hohenlohe, primăvara trecută s-au împlinit 30 de ani de la Mişcarea pentru drepturile omului, care este cunoscută sub denumirea de Mişcarea Goma. Peste mai puţin de două săptămâni, pe 20 noiembrie, vor fi 30 de ani de la plecarea familiei Goma în refugiu politic. Pe 27 octombrie – când v-am şi cunoscut pe viu – aţi venit la Bucureşti pentru întâlnirea de 30 de ani, cu foştii Dvs. colegi de la Liceul German. În ediţia Polirom a Culorii curcubeului ’77. Cod „Bărbosul” este reprodus un document din arhivele Securităţii, un Tabel cu persoanele care au luat legătură cu Paul Goma. La poziţia 118 stă scris: „Bendu Mihaela – elevă”. Care este legătura dintre Mihaela Bendu-Paul Goma-Michaela Hohenlohe?
Michaela Bendu-Hohenlohe: Mihaela Bendu este numele cu care am semnat „scrisoarea” lui Paul Goma, în primăvara anului 1977. A fost pentru mine colacul de salvare atunci, în ultimul an de liceu, când nu aveam decât un singur gând: să scap din România, unde mă simţeam prizonieră. Lui Paul Goma îi datorez 30 de ani trăiţi în libertate, poate chiar viaţa, fiindcă, date fiind personalitatea mea şi evoluţia lucrurilor după 1977 în România, aş fi ajuns, în mod sigur, în puşcărie…
Michaela Bendu-Hohenlohe este numele meu curent, după căsătoria cu soţul meu – Philip Hohenlohe şi retuşul prenumelui în ideea de a-l face „user friendly” atunci când am primit cetăţenia americană, în 1984.
Apropo de întâlnirea de la Liceul German, aş avea o anecdotă, dacă vă interesează.

2007-12-05T17:00:00+02:00