Una dintre cele mai controversate personalităţi politice ale României moderne, Ion Antonescu s-a născut la 2/14 iunie 1882, la Piteşti, în familia ofiţerului de carieră Ion Antonescu. Crescut de mic într-o educaţie spartană, în rigorile exigenţei militare, după absolvirea cursurilor şcolii primare au urmat patru ani de gimnaziu, apoi şcoala fiilor de militari (liceul militar) de la Craiova, pe care a absolvit-o la 25 iunie 1902. În acelaşi an, s-a înscris la Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1904, la 1 iulie, fiind înaintat la gradul de sublocotenent în arma cavaleriei.
Sublocotenent la Regimentul 1 Roşiori, s-a distins în timpul Răscoalei din 1907, când, în fruntea unui mic detaşament care apăra intrarea în Galaţi, fără a trage un foc de armă a convins ţăranii răsculaţi să nu intre în oraş. Pentru aceasta a fost felicitat de inspectorul general al cavaleriei, prinţul moştenitor Ferdinand. A fost avansat locotenent în 1908.
În 1911 a fost admis în Şcoala Superioară de Război de la Saint Cyr, Franţa, pe care a absolvit-o în 1913, primind gradul de căpitan. A participat Ia cel de-al doilea război balcanic, ca ofiţer de operaţii în statul-major al Diviziei 2 Cavalerie, funcţie în care s-a remarcat în mod deosebit, fiind decorat, la încheierea campaniei, cu Medalia „Virtutea Militară de Aur” – de pace (7 octombrie 1913). Între 1 noiembrie 1914 şi 1 aprilie 1915 a servit la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte.
A participat la Primul Război Mondial (1916-1918), în funcţie de şef al statului-major al generalului Constantin Prezan (din 1930, mareşal). În această funcţie, Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei faţă de invazia trupelor germane conduse de feldmareşalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917 (din 1916, majoritatea României se afla sub ocupaţie germană). Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele, spunând: Antonescu, nimeni altul nu poate şti mai bine decât regele tău marile servicii pe care le-ai adus ţării în acest război! Pentru aportul la cucerirea Budapestei şi înfrângerea Armatei Roşii Ungare, locotenent-colonelul Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a (Decretul Regal nr. 5454/31 decembrie 1919). În război, Antonescu şi-a câştigat reputaţia de comandant militar priceput şi pragmatic, executant meticulos şi dur, ceea ce i-a şi adus porecla de „câinele roşu”.
Între 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa, Marea Britanie şi Belgia. După reîntoarcerea în România a fost comandantul Şcolii Superioare de Război (1927-1930), şeful Marelui Stat-Major al Armatei (1933-1934), promovat general de divizie la 25 decembrie 1937 şi după trei zile a fost numit ministru al Apărării în guvernul de 44 de zile al lui Octavian Goga (1937-1938). În urma unei afirmaţii vexatorii la adresa lui Carol al II-ea, şi-a clamat notoriu moralitatea prin refuzul de a se aşeza la masă cu regele acompaniat de Elena Lupescu, pe motiv că nu stă la masă alături de-o c… (metresă), deşi el însuşi îşi alesese o femeie încă măritată, pe Maria Fueller înainte ca aceasta să fi fost divorţată – a fost demis şi trimis disciplinar la comanda Corpului 4 Teritorial apoi, în 1940, i s-a impus domiciliu forţat la mănăstirea Bistriţa.
Când Carol al II-lea şi regimul său ajung în prag de prăbuşire, la 4 septembrie 1940, Antonescu este numit conducătorul guvernului, acordându-i-se puteri depline. Ca urmare a situaţiei grave din ţară, generalul îi cere lui Carol al II-lea, în seara zilei de 5 septembrie, la ora 21.30, să abdice. Astfel, în primele ore ale zilei de 6 septembrie, Carol al II-lea a semnat actul prin care anunţa că a hotărât să treacă fiului său Mihai „grelele sarcini ale domniei”. În aceeaşi zi, noul rege Mihai I depune jurământul, după care semnează primul său decret: (Art. 1. Învestim pe domnul general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea statului român. Aceste puteri depline le-a deţinut până la data arestării lui.
La 16 septembrie 1940, Ion Antonescu s-a autopromovat la gradul de general de corp de armată, iar la 5 februarie 1941, la cel de general de armată. A fost decorat de germani cu „Crucea de Fier” în rang de cavaler, la 6 august 1941, pentru ca la 21 august 1941 să primească ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a II-a şi clasa I (cea mai înaltă decoraţie de război românească).
Generalul Antonescu a fost înălţat la demnitatea de mareşal (era al treilea mareşal din armata română după Alexandru Averescu şi Constantin Prezan, fără a lua în calcul pe mareşalii din familia regală, inclusiv pe Mihai I, proclamat mareşal onorific în aprilie 1941) la 22 august 1941.
Bibliografie:
*** Dosarele Istoriei, an VII. nr. 6 (70), 2002;
*** Dicţionar enciclopedic, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1993, vol I;
*** De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Înalte Studii Militare – , profesori absolvenţi 1889-1995, Ed. Academiei de Înalte Studii Militare. 1995;
Dobrinescu, Valeriu Florian, Nicolescu, Gheorghe, Plata şi răsplata istoriei. Ion Antonescu militar şi diplomat, 1914, Iaşi, Imprimeria Institutului European, 1994;
Gheorghe, Cristache, Tucă, Florian, Dobre, Cezar, Voievozi, Domnitori, Principi. Regi. Preşedinţi şi alţi şefi de stat din spaţiul românesc – dicţionar – Bucureşti. Ed. DC Promotion, 2004;
Neagoe, Stelian, Oameni Politici Români – enciclopedie – Bucureşti, Ed. Machiavelli, 2007;
Nicolescu, Nicolae C. Enciclopedia şefilor de guvern ai României. Bucureşti, Ed. Meronia. 2006.