Logica a trezit interesul românilor din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea traducând în „limba patriei” un număr însemnat de lucrări (manuale) destinate învăţării logicii. Anton Dumitriu în Istoria logicii menţionează lucrări ca: Rudimenta praeceptorum dialectices ex Aristoteles et aliis coelecta de Honterus, Erotematum compendiosa Dialecticae verae in usum Philo Romeorum de Tolnai relevă răspândirea retoricii şi a dialecticii clasice în Ţările Române.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Samuel Klein publică la Buda în Crăiasca tipografie Orientalicească a Universităţii Peştii — Logica, adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei — traducere după Baumeister. El nu însoţeşte această traducere cu o notă explicativă sau cu un lexic aşa cum va face Kir Grigorie.

La începutul secolului al XIX-lea, „îşi face apariţia şi curentul senzualist, reprezentat în Franţa de Condillac. Acest curent se leagă de empiriştii englezi şi făcea din logică «o limbă bine făcută» şi un «calcul».
Logica lui Condillac circula la început în Ţările Române în traducerea grecească a lui Daniil Philipide (1801). Treptat însă, oamenii de cultură din timpul acela au simţit nevoia ca aceste idei noi să fie publicate chiar în limba română; astfel găsim la 1825 traducerea românească a tratatului lui Condillac făcută de Vasile Vârnav. Iată cum apare titlul complet al acestei lucrări: Condillac, Loghica sau întâile tălmăcirile meşteşugului de a se socoti cineva bine. Scriptură elementaricească pe care sfatul şcolilor palatine au cerut-o şi au cercetat-o. Scrisă de Condillac şi acum întâeş dată de pe grecească pe limba moldovenească tălmăcită de banul Vasile Vârnav, 1825.”
Cărturar şi preot, Lazăr-Leon Asachi (tatăl lui Gheorghe Asachi) traduce şi el Logica lui Condillac, însă traducerea lui este „făcută în limba română înaintea aceleia lui Vasile Vârnav şi într-o terminologie mult mai bună.”