Lucrarea Dorotheei Koechlin intitulată Profeţiile lui Edgar Cayce pune în centrul ei problema raportării conştiinţei umane la dimensiunea viitorului. Profeţiile lui Cayce cuprind domenii ca geofizica, geopolitica, noua ordine mondială, conflictul de la Armagheddon etc. Dar personajul principal nu se raportează numai la viitor, ci şi la dimensiunea trecutului (Egiptul Antic, Atlantida).
Parcurgând volumul, îţi pui întrebări inevitabile. Este profeţia o proiecţie a minţii orientată intenţional spre viitor? Şi atunci, cum rămâne să mai menţinem ideea că viitorul este o sumă de posibilităţi, dintre care doar una se va realiza, odată ce profetul preştie care va fi acea variantă?! Citind biografia lui Cayce aflăm că a lucrat mult timp ca fotograf, descoperindu-şi darul premoniţiei în mod accidental, pe când pe când era bolnav. Căzând în inconştienţă, a început să facă uimitoare predicţii, demonstrând că posedă cunoştinţe pe care nu le putea accesa în stare lucidă. Întrebat cum reuşeşte acest lucru, Cayce a comparat mintea lui cu o infimă celulă integrată în creierul umanităţii, care reuşeşte să contacteze celelalte minţi spre a prelua informaţiile necesare. Edgar Cayce a reuşit să practice medicina (fără diplomă) aplicând metoda sa originală abisală. Pentru el, inconştientul era de fapt o poartă prin care accesa memoria ancestrală a Universului) cronica Akashă), raportându-se în egală măsură la viitor şi la trecut. Cei care l-au auzit spuneau că aveau impresia că întreaga perspectivă a viitorului omenirii se află conţinută în potenţialitatea depozitului inconştient al prezicătorului. Efortul consta în procedura prin care acest conţinut era adus la suprafaţă.