Monica Mureşan: Fiind un scriitor/artist, om de cultură cu o bogată experienţă, cum vedeţi raportul biografie/livresc în ceea ce vă priveşte? Vă puteţi face un autoportret în puţine cuvinte – un CV sentimental?
Aurel Pop: Dragă Monica, e greu pentru mine ca în câteva cuvinte să-ţi creionez un CV aşa cum doreşti tu, dar voi trece în revistă principalele momente ale zbuciumatei mele biografii: e vorba de perioada anilor 49-55, când părinţii mei m-au luat cu ei la lucrările câmpului şi munceau de le săreau capacele de dimineaţa până seara ca să poată plăti cotele impuse de regimul lui Dej, apoi a urmat o perioadă  când tata, după o zi de muncă, era chemat seară de seară să fie convins să se înscrie în acele întovărăşiri agricole, după care au urmat acele momente când pleca seara la Sfatul Popular din comună şi venea peste câteva zile acasă îngândurat, îi povestea mamei momentele petrecute acolo… i-am prins uneori sfătuindu-se ce cale să urmeze. În final a făcut un pact cu cei care duceau munca de lămurire să intre în gospodăria colectivă: “vă dau înapoi pământul pentru care am luptat pe front, dar atelajele şi caii (la care ţinea foarte mult) nu vi-i dau”. Călăii au acceptat fiind conştienţi că, cu timpul, tot îl vor obliga să le dea totul. Şi aşa s-a întâmplat. A urmat perioada regimului ceauşist pe care l-ai trăit şi tu, dragă Monica, după cele petrecute cu părinţii mei am fost obligat să mă îndrept, spre a-mi şterge urmele trăind mereu în umbră, urmând o şcoală profesională din Satu Mare… deşi la admitere profesorul examinator mi-a spus: “măi băiete nu aici ţi-e locul”, el neştiindu-mi trecutul (dacă se poate vorbi despre trecut la acea vârstă şi dacă un copil poate să trăiască cu un trecut în spinare!) dar m-am încadrat rapid în colectivitate spre a nu pierde şansa de a mă realiza în viaţă. După un an de şcoală petrecut la Satu Mare, am participat la un examen de desen ornamental organizat la nivelul şcolii, la recomandarea ministerului spre a se forma la Arad o clasă de elită, cu câştigătorii din toate centrele din ţară, pregătindu-i ca sculptori profesionişti. Am luat locul I şi spre bucuria mea am fost transferat la Arad. Aici am început să cochetez cu literatura. După 3 ani petrecuţi la Arad m-am întors la Satu Mare în câmpul muncii, potrivit contractului încheiat ca sculptor, în paralel am urmat liceul la seral termindu-l cu brio. Aici, cu alţi elevi de la zi, am pus bazele  revistei “Muguri”,  la recomandarea profesoarei de română. Au fost primele apariţii pe tărâm literar. Întorcându-mă în urmă cu 40 de ani mă bucur de hotărârea luată atunci: copil fiind, am ştiut să-mi croiesc acel drum în viaţă datorită sfaturilor părinteşti şi a lecturilor acumulate.