„Un vis nespus de naiv, dulce, mîntuitor capătă, el, atributul realului”

„Tipul meu moral aparţine copilăriei”

D.P.: Domnule Gheorghe Grigurcu, cum vă simţiţi între vîrste?
Gh.G.: Cînd eram copil de şase-şapte ani, mă sileam să înţeleg deosebirea dintre mine şi un „om mare”. M-am oprit la gîndul că adultul nu e liber să facă ce doreşte, că e supus unor reguli stricte, bunăoară nu poate… sări într-un picior! Şi stăruind pe acest fapt, începeam să ţopăi, cu legămîntul că aşa voi face şi cînd voi deveni „mare”. M-am despărţit teribil de greu de vîrsta paradiziacă – aşa a fost cu adevărat pentru mine copilăria – ruşinîndu-mă nespus că am împlinit paisprezece sau cincisprezece ani. Blaga socotea copilăria un trofeu pe care viaţa îl smulge morţii într-o mare bătălie al cărei sfîrşit nu se cunoaşte, însă pentru mine copilăria se confrunta nu cu moartea ci cu viaţa. Perioada incertă a tranziţiei mă tulbura, mă punea în dificultate faţă de mine însumi, precum o impostură. În raporturile cu proximitatea, a apărut o timiditate în unele împrejurări paralizantă. Deoarece învăţam bine (ce mai încoace-încolo, eram premiantul întîi, cu toate că azi regret eforturile depuse în acel timp al receptivităţii maxime pentru însuşirea îndîrjită a unor materii ce nu mi-au slujit prea mult, în clasele secţiei reale a liceului, căci alta nu fiinţa pe atunci în Oradea), căpătasem un mic prestigiu între colegi, care îmi atenua întrucîtva stînjeneala. Cît de greu mi-a fost să intru în pielea vîrstei mature! A urmat criza tinereţii. În ce sens? Înfăţişarea mea juvenilă (mult timp nu mi se dădea vîrsta adevărată), firea emotivă, nărăvaş inadaptabilă, mă ţineau oarecum pe tuşă, într-un provizorat la care contribuia bineînţeles, de la un punct, suferinţa de-a nu avea un serviciu legat de aspiraţiile mele, de-a nu putea publica nimic. Pînă a fi numit redactor la revista „Familia”, în prejma vîrstei de treizeci de ani, trăiam senzaţia unei prăbuşiri totale, a unei ratări fără scăpare. Astfel că tinereţea mi s-a mistuit în bună parte în durere şi umilinţă. Angoasa pe care am încercat-o încă din adolescenţă s-a amplificat.