,,Cei mai mulţi dintre noi au uitat să viseze”

– Ştiu că înainte de a deveni scriitor aţi practicat mai multe meserii. Ce anume v-a determinat să renunţaţi la acestea în favoarea literaturii?
– Nu se poate vorbi propriu-zis la o renunţare. Practic în continuare o mulţime de meserii (singurul criteriu în alegerea lor este să-mi ocupe cât mai puţin timpul şi mintea) şi, în paralel, scriu. Visul meu este să renunţ la orice ocupaţie şi să mă ocup numai de scris, dar, din câte ştiu, în România de azi nu avem nici un asemenea exemplu. Până şi Mircea Cărtărescu, cu ale lui 50 de mii de exemplare vândute din De ce iubim femeile, este şi conferenţiar, deşi, probabil, şi-ar putea permite – la un nivel  modest, cred eu – să trăiască numai din scris. În ciuda faptului că am acum cinci cărţi în librării nu am încasat niciodată, lunar, mai mult de echivalentul unui salariu minim pe economie. Poate că atunci când voi ajunge la încasări de mărimea unui salariu mediu voi renunţa la alte ocupaţii în favoarea scrisului.

– Care a fost cartea cu care aţi debutat?
– În anul de graţie 2000 am scos prima carte Să n-o săruţi pe Isabel. De fapt, o culegere cu paisprezece texte scrise de-a lungul a mai bine de zece ani. Am găsit un sponsor generos (am câştigat la loto), lucru care m-a încurajat să adun într-un volum povestirile risipite până atunci doar prin reviste. Unele dintre ele destul de efemere – spre regretul meu.

– Vorbiţi-ne, vă rog, despre diferenţa dintre Science Fiction şi Fantasy. Care dintre cele două genuri vă atrage mai mult?
– Să răspund printr-o glumă – definiţii mai serioase au dat destui autori de valoare. Ca să scrii S.F. ai nevoie de o enciclopedie, câteva tratate ştiinţifice şi să bei multă, multă cafea. Ca să scrii Fantasy ajunge o sticlă de Martini şi o fereastră pe care să poţi privi cerul.

– Credeţi că cititorii dumneavoastră au fost mai încântaţi de proza S.F. sau de cea fantastică?
– În clipele mele de pesimism am impresia că nu le place nici una, nici alta. Dar judecând după vânzări fără îndoială că proza fantastică atrage mult mai mult.

– Ce anume v-a determinat să scrieţi: Visătorul?
– Faptul că cei mai mulţi dintre noi au uitat să viseze. Unde ne sunt visătorii de altădată? Ieşiţi o dată pe o stradă comercială a unui mare oraş şi priviţi atent în jur. În afară de cazul că sunteţi deosebit de norocoşi, nu veţi întâlni nici măcar un singur om care să se plimbe agale, pur şi simplu visând.

– Credeţi că aţi început să scrieţi acest gen pentru nevoia de a cunoaşte? Aveţi impresia că în felul acesta obţineţi nişte răspunsuri pe care ştiinţa nu vi le-ar putea oferi? Sau este doar dragostea faţă de literatură, indiferent care ar fi aceea?
– Literatura adevărată nu este făcută să dea răspunsuri, deşi uneori ne poate lăsa să credem că o face. Adevărata literatură pune întrebări şi dacă ne face să încercăm să răspundem îşi atinge scopul.

– În afară de proză fantastică şi S.F. aţi mai avut şi alte proiecte?
– Din nefericire, proiectele din afara literaturii s-au bucurat de un succes pe care nici una din cărţile S.F. sau fantastice nu s-a bucurat. Este vorba de un eseu asupra paranormalului, Radiestezia – realitate şi mister, dar şi de cartea apărută anul trecut Cum să cumperi un calculator – ghid practic, care deja este epuizată şi pregătesc ediţia a doua. Încă o dovadă – dacă mai era nevoie – că oamenii au uitat să viseze şi vor răspunsuri exacte la întrebările şi la dilemele lor. Vor ghiduri practice ca să afle cum să se îmbogăţească, cum să mănânce sănătos, cum să facă sex şi cum să… Pot continua lista cu încă o mie de false rezolvări la false probleme.
– Cum credeţi că acceptă cititorul român genul pe care îl scrieţi? Dar editurile?
– Deşi prima şi marea mea dragoste a fost S.F.-ul, trebuie să recunosc că în ultimul timp numărul de cititori fideli ai genului a scăzut vertiginos şi majoritatea au migrat spre alte genuri (nu neapărat Fantasy), migraţiune urmată în bună parte şi de scriitori. Dar există cititori fideli pentru care merită să nu abdici şi pentru care scrii în continuare.
Editurile? Cele mai multe dintre ele sunt strict subordonate profitului, lucru care mi se pare absolut firesc într-o economie de piaţă. Ce mi se pare nefiresc este lipsa unui sistem clar de sponsorizare, de beneficii mai substanţiale pentru sponsori, astfel ca editurile să-şi poate permite să publice şi opere puţin vandabile în prezent, dar cu iz de „capodopere” în viitor. Lectura şi, implicit, scriitorii şi editurile trec printr-o adevărată criză în faţa asaltului culturii video – unii o numesc subcultură şi nu cu intenţia de clasificare. Cititorul de ieri s-a transformat în privitorul de azi. Mircea Cărtărescu are o explicaţie valabilă şi pentru mine: „Scriitori de azi îşi blestemă zilele şi se dau peste cap să mai smulgă fie şi palide aplauze, exagerează cu violenţa, cu obscenitatea, cu subiectele contorsionate şi imposibile, doar-doar or pune capăt căscatului imens al unui public sastisit. Nu-şi dau seama că nu ei sunt de vină, că degeaba scriu pagini care ar muia şi pietrele, degeaba dezlănţuie o imaginaţie demiurgică, degeaba descriu crime şi incesturi care ar cutremura zeii, căci au de-a face cu cititori care aud placizi la ştirile din fiecare seară grozăvii cu mult mai mari şi citesc în cotidiane fapte cu mult mai improbabile. Cu cititori care umblă după ei cu liste nesfârşite ale problemelor ce trebuie rezolvate, care au capul plin de alergătura zilnică, absurdă, dar absolut necesară. Cine să-ţi citească ţie romanul cu care ai vrut să zgudui universul sau doar să storci lacrimile unei vânzătoare? Citeşte-ţi-l singur căci până şi intelectualii au câte trei patru slujbe din care abia-şi ţin zilele şi care nu le lasă nici timp de somn, darămite de citit”.

– Se poate spune că pe lângă talent aţi avut şi noroc? Ce este mai important: norocul sau talentul?
– Fără îndoială că norocul, şansa au partea lor de ,,vină” în tot ce am întreprins. Fără acel prim câştig la loto mă îndoiesc că aş fi avut curaj să pornesc la un drum la capătul căruia să mă aştepte nouă cărţi publicate (a zecea este sub tipar). Ca să închei pe un ton de glumă: dacă ai numai talent, te vor descoperi urmaşii, iar dacă ai şi noroc, te vor citi şi contemporanii.

– Ştiu că aveţi în lucru un nou roman fantastic: Rafael. Ce anume v-a împins de la S.F. la fantastic?
– Ca să fiu în ton cu un răspuns dat ceva mai sus – poate faptul că o sticlă de Martini este totuşi mai ieftină decât o enciclopedie. Sincer să fiu, nu ştiu, mai ales că întotdeauna în prozele mele limita dintre S.F. şi Fantasy este extrem de fragilă. Cât despre Rafael – a pornit într-o călătorie iniţiatică acum mai bine de trei ani şi încă este departe de capătul drumului. Un fel de călătorie spre Soare Răsare în căutarea misterioasei ţări a Preotului Ioan şi a Ypatiei.

– Ce autori v-au călăuzit de-a lungul timpului? Aţi avut un model pe care l-aţi urmat?
– Frederic Brown pentru proza S.F. şi Umberto Eco pentru fantasy, deşi scrisul meu seamănă destul de puţin cu al maeştrilor. Şi ca scriitură şi ca valoare. Dar timpul încă nu-i trecut.

– Ce personaj, dintr-o scriere S.F., v-a impresionat cel mai mult şi care credeţi că ar fi cel mai slab? Dar dintr-o scriere fantasy?
– Nu am nici un personaj care să mă facă să-i atârn posterul deasupra capului, nici dintr-un gen, nici din celălalt. Asta să însemne oare că mi-am pierdut entuziasmul adolescentin pentru astfel de întreprinderi? Sau pur şi simplu mai aştept încă apariţia lui? Din câte mă cunosc înclin mai degrabă spre a doua variantă.

– În apropierea încheierii dialogului nostru am fi curioşi să ştim cum vă pregătiţi pentru scris. Ne puteţi vorbi despre asta?
– Nu există o metodă standard de a mă pregăti pentru scris nici măcar acum, după a zecea carte scrisă. În general, atunci când simt că în mintea mea cartea este oarecum scrisă, mă aşez în faţa foii de hârtie sau a calculatorului şi scriu. Muzica clasică, ascultată în surdină, îmi sporeşte randamentul cu 38%, exact cu cât stimulează şi creşterea producţiei la plante.

– Unde vă găsiţi inspiraţia?
– Ar trebui să răspund în ton cu ceea ce am spus ceva mai sus – într-o sticlă de Martini şi într-un tratat ştiinţific. Ar fi oarecum exact, dar, fără îndoială, că incomplet, aşa că mai pot adăuga: pe stradă, în vis, în călătorii şi uneori în alte cărţi (vezi povestirea Cele nouă miliarde de idei S.F.).
– Un sfat pentru tinerii scriitori.
– Undeva, pe internet, există un ghid pentru tinerii scriitori. L-am scris sub formă de parodie la alte sfaturi mult prea academice şi abia la recitirea lui mi-am dat seama că, râzând, am spus multe adevăruri. Chiar dacă a fost scris acum câţiva ani, în mare parte cele spuse acolo încă mai sunt valabile. Poate fi găsit la adresa:
http://www.anticipatia.ro/neworld/modules.php?op=modload&name=Sections&file=index&req=viewarticle&artid=10&page=1, unde a fost postat prin amabilitatea lui Mugur Cornilă.
Multe lucruri spuse acolo în glumă sunt demne de luat în seamă. Păcat numai că sfaturile pe care le dau acolo tinerei generaţii nu le urmez nici măcar eu.