– Lucrezi la o editură importantă din Timişoara. Care este proiectul tău aici? Ce împliniri ai? Cine vă finanţează? Cine apucă să publice la Brumar  şi cum? Adică pe banii cui? Ai editat vreun argeşean?
– „Brumar” este editura la care, până să lucrez, am publicat două cărţi. Aşa că atunci când am ales să ies – vorba vine! – din presă, am făcut-o în cunoştinţă de cauză. Editura este recunoscută în România pentru frumuseţea cărţilor sale, pentru aspectul lor bibliofil, pentru calitatea conţinutului lor. Mă străduiesc să ţin aceste steaguri sus, dar şi să aduc şi altele în… tabără. Cum ar fi o mai bună difuzare, o diversificare a ofertei (avem o colecţie de proză tânără), „magnetizarea” tinerilor scriitori. Nu-i uşor. Librarii fug de poezie, pentru că e prea puţin vandabilă, indiferent cât de frumos e… ambalată. Şi cărţile noastre chiar arată foarte bine! Avem (vorbesc în numele echipei) marele avantaj că suntem posesori de tipografie bună, de graficieni excelenţi şi de patron… scriitor. În fond, editura „Brumar” este un vis împlinit al acestui om, Gabriel Timoceanu, care oricând poate deveni personaj de roman. Poate chiar propriul personaj. E important să ai dialog cu un patron care se pricepe foarte bine la literatură, care ştie să „citească” un manuscris. Nu de puţine ori am editat poeţi pe cheltuiala editurii, bani pe care nu-i poţi recupera, sunt pierduţi, pentru că interesul pentru cărţile de poezie a fost, este şi va fi scăzut. Or, autorii cu scaun la cap ştiu asta şi găsesc surse pentru a-şi finanţa cărţile. Care, pentru a apărea la „Brumar”, trebuie să fie bune. Nu ştiu dacă vreun argeşan a bătut la… emaliul editurii, dar el este deschis nonstop, aşa că îndrăzniţi.