– Ţi-aş propune, Radu Mareş, să începem cu o mai veche problemă a  „Bucovinei literare” şi nu doar a ei. Există părerea că revistele dinafara Bucureştiului  trebuie să publice şi să promoveze în special pe autorii  locali, în cazul nostru pe bucovineni, chiar dacă sunt necunoscuţi, la debut, sau cu cărţi modeste la activ. Alţii cred că trebuie să decidă spiritul critic  şi criteriul exclusiv al valorii artistice şi că locul de origine al autorului nu înseamnă nimic.
– Pentru că răspund la întrebări scrise, dă-mi voie să fiu puţin pedant, chiar cu riscul asumat de-a lăsa impresia că fac pe deşteptul. Există reviste legate de un spaţiu anume şi structurate pe sentimentul declarat al apartenenţei care-i şi combustibilul demersului lor. La Timişoara apare, de pildă, Revista noastră, publicaţie impecabil scrisă, de-o elegantă ţinută grafică şi tipărită la standardele de sus full color.  E o gazetă a bucovinenilor şi moldovenilor fugiţi sau mutaţi în decursul timpului, în tot cazul bănăţenizaţi şi care o scot pe cheltuială proprie, factotum-ul fiind prietenul nostru A.D. Rachieru. Omagiul e superb, ca un buchet de flori în glastră. Revistele, căci sunt – erau, mai bine zis – două sau trei, editate de Vasile Tărâţeanu la Cernăuţi, au profil cultural-literar şi sunt ofensive şi revendicative.  Bineînţeles, totul se face sub flamura Bucovinei istorice, cu bani numai Dumnezeu ştie de unde.  Politrucii din Ucraina actuală, ca şi ai noştri, ca şi politrucii de peste tot, ignoră atare  admirabile aventuri donquijoteşti de care doar poeţii sunt în stare, de fapt le tolerează strânşi cu uşa, Vasile ştie că nu va fi expediat în gulag şi merge înainte… Am aflat şi dau ca sigur că alt donquijote bucovinean,  inclementul Ion Filipciuc, caută bani la bogătaşi cu suflet din ţară şi străinătate să scoată o revistă literară la Câmpulung, alta decât mai vechea sa Mioriţa. Pe partea cealaltă, mi-au căzut în mână şi câteva numere din Revista Bucovinei de care nu ştiam că există. Le-am răsfoit, apoi le-am luat uluit cu de-amănuntul.