Ostentaţia anticanonică
– Dragă Mircea Bârsilă, eşti, în primul rând poet, şi nu unul doar nativ, ci unul din care cultura transpare printre versuri. Când ai deschis ochii în satul tău de pe malul stâng al Motrului, ai văzut rafturi cu cărţi? Te-ai născut într-o casă cu cărţi?
– M-am născut într-o familie de ţărani: ţărani înstăriţi(chiaburi!). În perioada interbelică, bunicul (dinspre mama), care avea peste 30 de pogoane de pământ, a fost de două ori primar. Tata avea un scris de caligraf şi reale apetenţe intelectuale, iar când se îmbrăca în haine ,,de duminică’’ nu mai era ţăran. Multe, multe pogoane din satul meu (Cârciu) aparţinuseră străbunicului meu dinspre tata. De câte ori vorbea el, tata, pe la felurite adunări, se făcea o linişte deplină în sală. În timpul colectivizării, toţi consătenii aveau o singură replică în faţa activiştilor de partid: dacă se trece nea Iulică ,,Bârsâlă’’, ne trecem şi noi (la colectiv).
Părinţii mei – şi nu le-a fost uşor! – au fost singurii din împrejurimi care s-au străduit să-i facă ,,oameni cu carte’’ pe toţi copiii lor – patru la număr. Eu şi sora mea geamănă (Sofia) am venit pe lume la 14 şi, respectiv, la 12 ani, după fratele cel mare şi cealaltă soră. Când eram mic, ei erau elevi de liceu şi, apoi, studenţi. În afară de ,,Biblie’’ – din care tata ştia pe de rost nenumărate fragmente – mai erau, pe rafturile unei mici biblioteci , circa o sută-o sută cinzeci de cărţi (cumpărate de fraţii mei mai mari): poezii de Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Grigore Alexandrescu sau povestiri şi romane de Sadoveanu, de Al Sahia, ,,Basmele’’ lui Ispirescu, ,,Tânăra Gardă’’, ,,Gulia Koroliova’’ , ,,Aşa s-a călit oţelul’’, ,,Pe Donul liniştit’’ şi ,,Soarta unui om’’, „Pământ dezţelenit”, „Mitrea Cocor”, Nopţi înfrigurate’’ de Aurel Mihale, etc., dar şi ,,Moromeţii’’ şi ,,Decameronul’’. Prin clasa a treia, am citit de mai multe ori povestea Guliei Koroliova, care în final, murea ca eroină. Ce mai plângem, când ajungeam cu lectura la respectivele pagini! Acelaşi lucru mi se întâmpla şi cu ,,El-Zorab’’, de Coşbuc. În clasa a patra, am citit, toată vara, cu mare încântare, ,,Moromeţii’’. Cred şi acum că această carte nu trebuie citită decât în timpul verii. La începutul anului şcolar, când eram în clasa a şaptea, diriginta, care era profesoară (suplinitoare) de română, ne-a întrebat ce cărţi am citit în vacanţă. Eu, premiantul clasei, am răspuns oarecum neutru că am citit ,,Decameronul’’ şi mare mi-a fost mirarea văzând-o pe tovarăşa dirigintă că face ochii mari şi i se tulbură înfăţişarea. M-a muştruluit, explicându-mi că aia nu este o carte pentru mine, că trebuia să citesc alte cărţi. Am tăcut, mi-am însuşit critica, dar aveam o ascunsă satisfacţie cu două feţe: aşadar, citise şi ea, femeie tânără şi frumoasă, de vreo 25-26 de ani, cartea aceea şi, pe de altă parte, ştia că aflasem şi eu, din aceeaşi carte, atâtea lucruri ,,minunate’’ despre firea femeiască.
Odată, la sediul ,,ceape”-ului, unde tata era magazioner, am descoperit o colecţie uriaşă de reviste ,,Viaţa Românească’’, pe care le-am transferat, câte două-trei, acasă. În cuprinsul revistei predominau textele traduse din literatura sovietică. Amintiri, în fond, umile, nu?
Revin la tata: avea cele mai frumoase recolte, inclusiv de struguri şi prune, avea cel mai bun vin, avusese puşcă de vânătoare, patefon, cazan, seringă, maşină pe rulmenţi pentru extras mierea din faguri, două fotolii cu arcuri, maşină de cusut (la care lucra mama), vioară (pentru sora cea mare, când era studentă la Institutul Pedagogic) şi… o maşină de scris, pe care o ţinea ascunsă în fânar. Într-o iarnă a fost distrusă de urina – acidă – a unor şoareci.
În fine, în anii aceia eram fermecat de poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu. Multe dintre ele le ştiam pe de rost, iar la serbările şcolare recitam cu patos poezii din manuale, între care şi aceea care începea cu versurile ,,biblice’’:,,Partidul e-n toate, în cele sunt/Şi-n cele ce mâine vor râde la soare’’…
– Dragă Mircea Bârsilă, eşti, în primul rând poet, şi nu unul doar nativ, ci unul din care cultura transpare printre versuri. Când ai deschis ochii în satul tău de pe malul stâng al Motrului, ai văzut rafturi cu cărţi? Te-ai născut într-o casă cu cărţi?
– M-am născut într-o familie de ţărani: ţărani înstăriţi(chiaburi!). În perioada interbelică, bunicul (dinspre mama), care avea peste 30 de pogoane de pământ, a fost de două ori primar. Tata avea un scris de caligraf şi reale apetenţe intelectuale, iar când se îmbrăca în haine ,,de duminică’’ nu mai era ţăran. Multe, multe pogoane din satul meu (Cârciu) aparţinuseră străbunicului meu dinspre tata. De câte ori vorbea el, tata, pe la felurite adunări, se făcea o linişte deplină în sală. În timpul colectivizării, toţi consătenii aveau o singură replică în faţa activiştilor de partid: dacă se trece nea Iulică ,,Bârsâlă’’, ne trecem şi noi (la colectiv).
Părinţii mei – şi nu le-a fost uşor! – au fost singurii din împrejurimi care s-au străduit să-i facă ,,oameni cu carte’’ pe toţi copiii lor – patru la număr. Eu şi sora mea geamănă (Sofia) am venit pe lume la 14 şi, respectiv, la 12 ani, după fratele cel mare şi cealaltă soră. Când eram mic, ei erau elevi de liceu şi, apoi, studenţi. În afară de ,,Biblie’’ – din care tata ştia pe de rost nenumărate fragmente – mai erau, pe rafturile unei mici biblioteci , circa o sută-o sută cinzeci de cărţi (cumpărate de fraţii mei mai mari): poezii de Eminescu, Alecsandri, Coşbuc, Grigore Alexandrescu sau povestiri şi romane de Sadoveanu, de Al Sahia, ,,Basmele’’ lui Ispirescu, ,,Tânăra Gardă’’, ,,Gulia Koroliova’’ , ,,Aşa s-a călit oţelul’’, ,,Pe Donul liniştit’’ şi ,,Soarta unui om’’, „Pământ dezţelenit”, „Mitrea Cocor”, Nopţi înfrigurate’’ de Aurel Mihale, etc., dar şi ,,Moromeţii’’ şi ,,Decameronul’’. Prin clasa a treia, am citit de mai multe ori povestea Guliei Koroliova, care în final, murea ca eroină. Ce mai plângem, când ajungeam cu lectura la respectivele pagini! Acelaşi lucru mi se întâmpla şi cu ,,El-Zorab’’, de Coşbuc. În clasa a patra, am citit, toată vara, cu mare încântare, ,,Moromeţii’’. Cred şi acum că această carte nu trebuie citită decât în timpul verii. La începutul anului şcolar, când eram în clasa a şaptea, diriginta, care era profesoară (suplinitoare) de română, ne-a întrebat ce cărţi am citit în vacanţă. Eu, premiantul clasei, am răspuns oarecum neutru că am citit ,,Decameronul’’ şi mare mi-a fost mirarea văzând-o pe tovarăşa dirigintă că face ochii mari şi i se tulbură înfăţişarea. M-a muştruluit, explicându-mi că aia nu este o carte pentru mine, că trebuia să citesc alte cărţi. Am tăcut, mi-am însuşit critica, dar aveam o ascunsă satisfacţie cu două feţe: aşadar, citise şi ea, femeie tânără şi frumoasă, de vreo 25-26 de ani, cartea aceea şi, pe de altă parte, ştia că aflasem şi eu, din aceeaşi carte, atâtea lucruri ,,minunate’’ despre firea femeiască.
Odată, la sediul ,,ceape”-ului, unde tata era magazioner, am descoperit o colecţie uriaşă de reviste ,,Viaţa Românească’’, pe care le-am transferat, câte două-trei, acasă. În cuprinsul revistei predominau textele traduse din literatura sovietică. Amintiri, în fond, umile, nu?
Revin la tata: avea cele mai frumoase recolte, inclusiv de struguri şi prune, avea cel mai bun vin, avusese puşcă de vânătoare, patefon, cazan, seringă, maşină pe rulmenţi pentru extras mierea din faguri, două fotolii cu arcuri, maşină de cusut (la care lucra mama), vioară (pentru sora cea mare, când era studentă la Institutul Pedagogic) şi… o maşină de scris, pe care o ţinea ascunsă în fânar. Într-o iarnă a fost distrusă de urina – acidă – a unor şoareci.
În fine, în anii aceia eram fermecat de poeziile de dragoste ale lui Mihai Eminescu. Multe dintre ele le ştiam pe de rost, iar la serbările şcolare recitam cu patos poezii din manuale, între care şi aceea care începea cu versurile ,,biblice’’:,,Partidul e-n toate, în cele sunt/Şi-n cele ce mâine vor râde la soare’’…