– Stimată doamnă Marta Petreu, oricât aş încerca să evit clişeele, nu pot începe decât cu o întrebare-clişeu: când aţi început să scrieţi şi sub ce impulsuri?
– Am avut o învăţătoare minunată, doamna Maria Runcu, o femeie blândă şi bună. Ne citea poveşti şi povestiri în clasă. Pe mine mă chema la ea acasă şi-mi dădea cărţi de citit. Aşa că am scris cam din clasa a treia, imitând cărţile frumoase pe care mi le dădea doamna învăţătoare. Impulsul a fost, cum se vede, cel de imitaţie…
 
– Ce v-a marcat copilăria? Dacă ar trebui să faceţi o „tablă de materii” dintr-o zi de primăvară de pe când aveaţi 10-12 ani la Jucu, ce v-ar veni prima oară în memorie?
– Zăpada topindu-se, ţurţurii picurând la streaşina casei… Covata de lemn pusă lângă casă, să adune apa moale de zăpadă… bună pentru spălat pe faţă şi pe păr… Noroiul. Lumina crudă de primăvară. Îmi plăcea să caut baraboi, adică bulbi de cucută, să-i mănânc. Mama ne certa foarte tare, pe mine şi pe fratele meu, când ne prindea scurmând prin garduri după baraboi. Pe cimitirul de lângă grădină creşteau adevărate culturi de cucută, aşa că eram greu de supravegheat… până nu le dădea frunza, cum scăpam la joacă, cum scurmam după baraboi… Cu adevărat frumos era din mai, când începeau florile de câmp: întâi bujorii de mlaştină, o specie locală de orhidee, pe care îi culegeam de pe un loc al bunicului meu, „La patru rude”… Sigur, nu mai era al bunicului, era colectivizat, dar mergeam să-l vizităm… să-l inspectăm, mai bine zis, ca şi cum ar fi fost încă al nostru. Bunicul îl cumpărase pe cocoşei şi locul făcuse parte din zestrea mamei. Apoi veneau stânjeneii galbeni de baltă, coada mielului, sunătoarea, grozama, nalbele, margaretele, fuiorul, tremuriciul, laptele cucului, bumbuşcuţele, albăstrelele, ciocănaşii, macii, balţul miresei, sânzienele, clopoţeii, scânteiuţele, mărul lupului, coada şoricelului, ceapa ciorii, urda vacii, romaniţa, bobocul gâştii, trifoiul roşu, luhărul, capul popii, chimionul, levănţica… Un paradis binemirositor, flori pe care le culegeam euforică şi le căram acasă în snopi. Toamna mai găseam numai mentă şi panseluţe sălbatice, prin miriştile nearate. Şi violete târzii, pitite în iarba din grădină sau în grădiniţa de flori…