– Sunteţi prozator, eseist, jurnalist şi editorialist. De care din aceste preocupări vă   simţiţi mai apropiat? Ce anume vă face inima să vă tresalte de bucurie?
– Îmi doresc de multă vreme, aşa cum sunt convins că îşi doresc şi alţi tineri scriitori români, să scriu şi să trăiesc din scris. Ceea ce fac în momentul de faţă, faptul că lucrez la un ziar, este, fără îndoială, pentru mine, soluţia de compromis. Scriu editoriale, comentarii, mici eseuri din când în când, am scris note, ştiri, articole şi mai ales reportaje cu ceva vreme în urmă, sunt foarte atent la dinamica societăţii, la politică şi economie, dar aş uita oricând de toate lucrurile acestea, de întregul spectru social, dacă aş avea posibilitatea să mă retrag undeva şi să scriu doar literatură. Sunt convins că ar fi politicieni bucuroşi ca visul meu să se împlinească, dar nu am certitudine mai mare decât aceea că unicul lucru pe care pot să-l fac cu adevărat bine este literatura. Editorialele mele, dacă sunt bune, sunt bune fiindcă sunt sufocate de proză. Şi la fel s-a întâmplat şi cu reportajele publicate în anii din urmă. Dar jurnalismul este pentru mine doar o păcăleală. Presa este pentru mine, dacă îmi e permisă comparaţia, ceea ce semnifică metadona pentru un dependent de droguri. Cu alte cuvinte, fiindcă deocamdată nu pot trăi din literatură, trăiesc din presă.