– Poete Ion Beldeanu, am primit de curând  de la tine Bucovina care ne doare. O carte care, încă din titlu, îşi anunţă tema şi atitudinea… Pe de altă parte, am citit în câteva reviste literare articole fierbinţi legate de aceeaşi Bucovină. Şi constat că această dragoste de Bucovina te-a furat ani de-a rândul, că atitudinea ta nu este doar constantă, ci şi tenace. Te-aş putea numi, pe drept, soldatul unei idei. Nici nu ştiu alţi scriitori contemporani implicaţi atât de puternic într-o problemă socială. Cum a prins această temă rădăcini în tine? Ce te determină, în fond, să slujeşti Bucovina, ce te leagă de ea?  

– Nu voi face referiri care nu mă privesc. Aşadar, ţin să afirm de la început că pasiunea pentru Bucovina de nord, să-i zicem aşa, nu este întâmplătoare: am fost acolo şi înainte de decembrie 1989 de câteva ori, ca scriitor şi gazetar, şi m-au cutremurat realităţile, situaţia în care erau nevoiţi să trăiască românii, conaţionalii noştri. Am continuat să mă interesez de starea respectivă şi după devenirea Ucrainei ca stat independent în circumferinţa căreia se află aceasta inclusă. Recunosc, era o adevărată nebunie să te duci la Cernăuţi, aşteptând zile şi nopţi în vama de intrare, în loc să alergi spre Polonia şi mai departe încercând să vinzi ce puteai vinde spre a face rost de dolari cu care, la întoarcere, ehei…