– Domnule George Roca, v-am invitat la această discuţie pentru a afla, în primul rând, părerea dumneavoastră despre literatura secolului XXI, dar şi pentru a dezbate problemele pe care le întâmpină autorul român aflat la început de drum.  Aţi plecat din ţară în 1980, în timpuri tulburi. Credeţi că această „evadare” v-a ajutat să vă definiţi ca om de cultură?
– Nu aş vrea să fiu ambiguu dar răspunsul meu este DA şi NU! Am să mă explic! Pentru un om dornic de-a şti, de-a cunoaşte, de-a se hrăni spiritual cu cultură, această „evadare” de care vorbiţi dumneavoastră nu este un impediment pentru a se împlini ca un om de cultură. Totul este să vrei. Şi credeţi-mă, foarte mulţi „plecaţi” se împlinesc… poate pentru că doresc să se hrănească spiritual şi să se înfrupte (dacă tot au posibilitatea!) din depozitele culturii universale… Românul este omul care adună toată viaţa! Dacă nu poate să adune material, adună spiritual. V-aţi deschis vreodată dulapurile din casă? Aţi privit înăuntru? Ticsite! Aşa e şi cu cultura: vrei să absorbi totul, să ştii, să cunoşti totul, de la Muzeul Luvru, până la priveliştea preistoricului Machu Pichu, de la Biblioteca Congresului American până la înţelegerea textelor din cântecele „hip-hop”. Răspunsul la „NU” se datoreşte faptului că „marea plecare de-acasă” are şi părţile ei rele, părţi care afectează „absorbţia” culturii de către cel în cauză, adică emigrantul. Printre acestea putem enumăra: stresul cauzat de „emigritis” (boala emigrantului), impactul cu o cultură necunoscută şi neînţelegerea ei, nesiguranţa noilor locuri, lipsa de bani, lipsa de timp alocat studiului şi cunoaşterii, incertitudinea, munca multă în dorinţa de-a te realiza… Deci primii ani sunt foarte grei! Eşti norocos însă dacă ai venit de-acasă cu un bagaj de cultură, deoarece atunci când nu poţi să citeşti o carte din lipsă de timp sau din cauza oboselii mai reciţi în gând din Eminescu şi Mioriţa, sau seara la culcare îţi spui singur (tot în gând) o poveste de Ion Creangă sau Petre Ispirescu.