Interviul din această pagină face parte din volumul în pregătire Afinităţi elective, alături de el aflându-se convorbiri şi cu doctoranzi ai celebrului român, colaboratori de-ai săi, coautori, cercetători ai operei eliadeşti, oameni de ştiinţă care-i continuă opera sau sunt influenţaţi de ea. Cartea va reprezenta o contribuţie esenţială la cunoaşterea profundă a personalităţii complexe a lui Mircea Eliade, contribuţie făcută din perspectiva posterităţii românului, şi este îngrijită de Gabriel Stănescu.

– Stimate domnule Francisc Dworschak, îmi amintesc că prof. Ricketts, acum şase-şapte ani mi-a trimis o scrisoare în care vă lauda râvna dar şi profesionalismul pe care l-aţi demonstrat în scrierea unui articol polemic publicat în revista Vatra în care criticaţi cu vehemenţă campania împotriva lui Mircea Eliade. Ce v-a determinat să scrieţi acel articol?
– Răspunsul la această întrebare este dat chiar în introducerea la acest „articol”. Campania împotriva lui Eliade devenise deja „murdară” şi-mi era greu să mă stăpânesc. Dar ultima picătură care a făcut să se verse borcanul a venit de la Saul Bellow în cartea sa Ravelstein. Acest talentat scriitor şi-a permis să-l acuze, fireşte prin vocea lui Ravelstein, de cele mai hidoase crime. Acelaşi Bellow care devenise un oaspete aproape permanent la cuplul Eliade, unde şi-a întâlnit pe a patra soţie de care s-a despărţit până la urmă, fapt ce l-a distrus financiar, temporar cel puţin. Dar a fost dădăcit ca un copil în casa lui Eliade, aşa că cel puţin nu era în pericol să sufere de foame. Dar până la urmă, foarte probabil din pricina „ordinelor” primite din Israel (la fel cum mărturiseşte Norman Manea Monicăi Lovinescu la 2 aprilie 1990; sau cum destăinuieşte Ionel Jianu de la Paris în o scrisoare datată 6 ianuarie 1993 către M. Handoca; sau cum află Paul Barbăneagră de la Jean Servier pe 4 iulie 1979), acceptă acest rol degradant să-şi vândă prietenul care-i întinsese o mână de ajutor, dar care murise şi nu se mai putea apăra.
Văzând cât de terfelite, în felul cel mai josnic, erau viaţa şi opera eroului tinereţii mele m-a determinat să scriu pe acest subiect, de fapt prima mea aventură în publicistică. Aveam 78 de ani.
Am trimis textul meu lui Virgil Ierunca, fost coleg de clasă la liceul Alexandru Lahovary la Râmnic. Acesta s-a arătat foarte binevoitor, deşi era cam sceptic (Monica Lovinescu încercase acelaşi lucru, dar în zadar, cum mi-a mărturisit el).