– Dragă Dumitru Chioaru, aş fi vrut să începem acest dialog cu o întrebare privitoare la mecanismele interioare care fac pe un copil, pe un adolescent să se apuce de scris literatură. Dar mi se pare mai nimerit să te întreb de prima ta amintire legată de întâlnirea cu cartea (în afara abecedarului, desigur). A fost dragoste la prima vedere? A fost un şoc? A fost o întâmplare?
– Dialogul nostru demarează foarte bine, dragă Augustin Doman,  sub semnul amintirii primei mele întîlniri cu cartea. Cred că n-aş fi scris , dacă n-aş fi citit mai întâi poezie. Primele poezii citite de mine, în afara celor din manual, au fost Pasteluri-le lui Alecsandri, pe la vîrsta de nouă ani când, în vacanţa de iarnă, volumul cu acest titlu apărut în „Biblioteca şcolarului” s-a numărat printre cărţile cumpărate de la librăria din Miercurea-Sibiului prin intermediul unui vecin, elev de liceu, de pe uliţa copilăriei mele petrecute la ţară, căruia îi datorez formarea gustului pentru lectură. M-au impresionat mai ales pastelurile despre atmosfera iernii din Mirceştii bardului moldovean, care îmi evocau, de fapt, feeria, femecătoare şi înspăimântătoare totodată, din satul meu ardelean, Sângătin. Atunci am simţit, pentru prima oară, venind din adâncul fiinţei mele ca un sacru fior, îndemnul de-a scrie şi eu versuri. Încercam astfel să-mi exprim emoţiile/sentimentele trăite în magica mea relaţie cu lumea. Din această experienţă îşi trage originea credinţa, romantică, împărtăşită şi azi, că substanţa poeziei constă în emoţii şi sentimente exprimate prin potrivirea cuvintelor în imagini. Lectura a fost, aşadar, catalizatorul chemării mele de-a scrie poezie.