– Stimate domnule Gheorghe Păun, sunteţi matematician (de renume mondial, aş zice, dacă sintagma n-ar fi fost definitiv compromisă în „epoca de aur”), profesor universitar în mai multe ţări, cercetător în domeniul computerelor, promotorul în România al jocului GO, dar şi autor al mai multor romane. Sunteţi, pentru unele din aceste merite, membru al Academiei Române. Am uitat ceva? Sunteţi şi cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Poate că ar trebui să vă întreb cum reuşiţi să vă organizaţi timpul pentru a le putea face pe toate cele pomenite mai sus. Dar nu vă întreb, pentru ca eventualii tineri care vor să vă calce pe urme să înveţe singuri. Îmi imaginez, însă, un punct în Cicăneştii Argeşului din care pornesc nenumărate linii spre ţările lumii unde aţi ajuns de-a lungul anilor. Vreţi să faceţi, pentru început, o sumară poveste a drumului copilului Gheorghe Păun de la Cicăneşti în lumea largă?

– Prima parte a drumului este oarecum standard: şcoala (în Cicăneşti), liceul (la Vlaicu-Vodă Curtea de Argeş, unde am dorit multă vreme să ajung profesor), facultatea (de matematică – desigur – la Bucureşti). Despărţirea de proiectele iniţiale s-a făcut in ultimul an de facultate, cel de specializare în informatică. Am inceput atunci să lucrez cu profesorul Solomon Marcus şi asta mi-a schimbat destinul profesional. Îl cunoscusem din anul patru, eram deja cucerit de „temperatura” ştiinţifică pe care o emana, dar abia în anul al cincilea am comis prima lucrare. E o istorie mai lungă, o voi povesti altă dată. Am prins însă gustul cercetării, mobilizat şi de profesorul Marcus, dar şi încurajat de faptul că aveam idei. Aveam atâtea idei că un număr de ani scriam zilnic, ziua şi teorema, scriam acasă, scriam în parc în timp ce plimbam copiii, am scris şi în avion.