Domnule Jacques Pessis, la vremea lui, scriitorul şi academicianul Jean Cocteau spunea: „Dacă Edith Piaf nu ar fi fost, nimic nu ar fi fost.” Simţim absolutul în aceste cuvinte. A fost Jean Cocteau  subiectiv în această judecată de valoare?
Jaques Pessis: Jean Cocteau era poet, dar şi un mare admirator al cântecului francez. Datorită sensibilităţi sale, a fost printre primii care a înţeles că Edith era un talent de excepţie, având o voce unică, o sensibilitate aparte, o intuiţie rară…   

Sunteţi biograf muzical, cronicar, ziarist, scriitor, actor. Cu ce sentimente v-aţi „apropiat” de acest „monstru sacru” al epocii marelui cântec francez?
J.P.  M-am specializat în music-hall şi istoria sa. De zece ani produc şi prezint serialul TV „Luminile music-hall-ului”. M-am documentat despre toţi artiştii, printre care Charles Trenet, Georges Brasses, Jacques Brell, mari talente, dar diferite de Edith. La Piaf m-a impresionat atât vocea cât şi intuiţia genială cu care a scris şi a ales cântecele ce au devenit nemuritoare, celebre în lumea întreagă. Dar şi destinul ei, incredibil! Piaf a păşit din stradă pe culmile gloriei, de la bogăţie la ruină, trăind iubirea prin nenumaratele iubiri. Un destin unic!