Informare

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2022, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita a 30% din capacitatea sălii, cu respectarea condițiilor sanitare în vigoare:

 

Cenaclul „Armonii Argeșene”, coordonat de președintele Ligii Scriitorilor Români – Filiala Argeș, scriitorul dr. Adrian Mitroi, avându-l invitat pe scriitorul dr. Vasile Munteanu, luni, 31 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
„Prozator, poet și eseist, doctorul Vasile Munteanu este un scriitor complet și matur, care face parte din Liga Scriitorilor Români, dar publică și în revista literară <Cuvântul Argeșean>. Are o scriere cursivă, plăcută, care merge direct către inima cititorului”, spune Adrian Mitroi.

Prelegerea cu tema „Titani ai Culturii Universale. Leonardo da Vinci”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, eveniment care se va desfășura luni, 31 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Michelangelo împreună cu Leonardo da Vinci au imprimat geniul lor creator nu numai unei epoci culturale, dar și întregii culturi universale din toate timpurile. Personalitatea și creația acestor titani ai culturii demonstrează puterea geniului uman creator de a transfigura natura și existența omului, de a descoperi rațiunile ultime spirituale ale firii create. Leonardo da Vinci a fost unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai Renașterii din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii. Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci, având o imaginație fără precedent în istorie. Este considerat unul dintre marii inovatori ai picturii și unul dintre cei mai mari pictori din istorie. Încă din timpul vieții Leonardo era atât de renumit încât regele Franței îl considera un fel de trofeu, de comoară neprețuită a țării sale,
declarând că avea să stea pe cheltuiala sa până la sfârșitul vieții. Interesul pentru opera sa nu a scăzut niciodată, până astăzi. Giorgio Vasari a introdus un capitol special dedicat lui Leonardo în cartea sa, în care îl descrie astfel: <În cursul normal al vieții, se nasc mulți bărbați sau femei, cu talente din cele mai remarcabile, dar ocazional, într-un mod ce transcende natura, un singur om poate fi dăruit de Ceruri cu atâta frumusețe, grație și talent încât îi depășește de departe pe ceilalți, toate realizările sale părând mai degrabă de inspirație divină, decât izvorând din aptitudini omenești. Trebuie să recunoaștem că acesta este cazul lui Leonardo da Vinci, un artist de o frumusețe fizică remarcabilă, care emana o grație infinită prin tot ce făcea, care a cultivat geniul său atât de strălucitor încât toate problemele pe care le-a studiat au fost rezolvate cu ușurință>. În expunerea noastră vom aborda aspecte ale vieții, personalității și creației marelui geniu al culturii universale”, spune Marius Andreescu.

Lansarea volumui de poezie „Diminețile iubirii”, de Raluca Hanna-Sandu, marți, 1 februarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“Volumul meu de debut se numește <Diminețile Iubirii>…De ce diminețile iubirii? De ce DIMINEAȚĂ? De ce IUBIRE? Mă veți întreba… Pentru că întotdeauna mi-am dorit să privesc și să înțeleg lumea cu inima mea… Pentru că viața e frumoasă în doi, pentru că IUBIREA ESTE CEL MAI DE PREȚ DAR DE LA DUMNEZEU, pentru că mă încăpățânez să o iau de la capăt în fiecare zi, cu bucurie, cu încredere, cu speranță, cu IUBIRE, cu fiecare bătaie de inimă… Pentru că fără toate acestea am fi atât de săraci… atât de goi pe dinăuntru… Iar diminețile sunt taina sufletului, clipele cele mai dragi, în care totul miroase a răsărit de soare, a bucurie, a iubire divină… Și pentru că astăzi pot spune cu tot sufletul: DA, cred în dimineți senine, în IUBIRE și în Oameni buni!”, este mesajul autoarei, absolventă a Facultății de Litere și Istorie a Universității Pitești, profesoară de limba și literatura română și de limba și literatura engleză.
Prelegerea cu tema „Portret de autor – literatura contemporană: Mihai Antonescu, Romanul UGU”, în cadrul Clubului literar-artistic „Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Mona Vâlceanu, eveniment care poate fi urmărit exclusiv online.
„Vă voi prezenta un roman cu scene istorice, în prim-plan fiind imaginea mareșalului Ion Antonescu și a soției sale Maria, dar și a comisarului de poliție UGU”, informează Mona Vâlceanu.
Prelegerea cu tema „Scurtă istorie a secolului al XIII-lea”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Istorie și istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești”, dr. în istorie Marin Toma, eveniment care se va desfășura live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, miercuri, 2 februarie, de la ora 20.00.
„Ne propunem ca timp de o oră să aducem în fața publicului imaginea întregii lumi din secolului al XIII-lea. Vom regăsi cultura și civilizația mongolă a lui Genghis Khan și Kublai Khan, care devastează mare parte din Asia și Europa, distrugând în 1258 minunatul Bagdad, centrul lumii timp de aproape patru secole. Vom aștepta finalul de secol pentru a vedea apariția statului turc fondat de Osman I (1299). Vom participa la cruciade, începând cu jefuirea Bizanțului de către occidentali. Vom vedea Lubeckul ridicându-se ca mare centru comercial și Liga Hanseatică controlând întregul comerț. Vom atinge apogeul în Americi (civilizația Ancestral Pueblos din Mesa Verde e doar unul dintre exemple); vom căuta în colbul istoriei date despre alte culturi și civilizații din Africa. Vom urmări cum catastrofele naturale remodelează lumea cunoscută. Vom călători cu Marco Polo. Secolul al XIII-lea este o perioadă a schimbărilor, singura constantă a vieții și a istoriei umane”, spune Marin Toma.

Noul proiect de dezvoltare personală sub genericul “Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, care va susține prelegerea cu tema “Ada d’ Albon”, eveniment care va avea loc joi, 3 februarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.
“A deveni este o artă. Începe de când ne naștem și durează până plecăm de aici, spre a renaște în alte dimensiuni. Așadar, fiecare om este ceea ce a devenit în plan spiritual. Venim pe Pământ cu o zestre ancestrală, care, în funcție de viețile anterioare, trebuie reparată sau sporită. Procesul se cheamă devenire, iar această devenire este singurul lucru pe care îl luăm cu noi, pentru că materialul și socialul sunt doar iluzii ale unei vremelnice existențe. Proiectul acesta își propune să le arate oamenilor calea spre devenire și curățarea de relele care ne împiedică devenirea, cum sunt frica, ura, invidia, gelozia, lăcomia, nedreptatea și toate celelalte. A deveni înseamnă a reuși să vezi frumusețea vieții și să înțelegi beneficiile moralității, dincolo de planul fizic, fără să ții cont de dogme.
Cel care a devenit cu adevărat cineva este omul fericit, în afara fericirii nefiind altceva decât eșecul. Sunt oameni, printre care mă număr, care au vocația fericirii. Am încercat mereu să-mi onorez această vocație. Am studiat foarte mult, atât individual, cât și instituționalizat, citind, făcând cursuri, inițieri, pelerinaje spirituale. Sunt scriitor, practicant Qi Gong și Consilier în Programare Neuro-Lingvistică. Toate cunoștințele mele au fost și vor mai fi transpuse în cărțile pe care le scriu, iar acest proiect vine să întregească darul meu pentru cei care vor să devină cea mai bună variantă a lor.
Ada d’Albon, o poveste de viață, un destin aparte, o lecție.
S-a născut în 1944 la Praga, tatăl ei fiind diplomat. La două luni de la nașterea ei, România întorcea armele, ambasadele erau ocupate de nemți, iar diplomații și familiile lor luați prizonieri în Germania. Familia d’Albon reușește să se refugieze în Italia, unde fetița crește până la doi ani într-o mănăstire de maici. Ulterior, au fost chemați în țară de către Valeria, sora mamei, care se căsătorise cu Mihail Sadoveanu. A trebuit să ia din nou calea exilului, după emigrarea în Franța a părinților, lucru care nu a fost pe plac regimului comunist. Este văduva regizorului Laurențiu Azimioară, este actriță și scriitoare. A înființat la Paris un teatru independent și a scris cărți, cea mai savuroasă fiind cea numită <Fără titlu>. Voi povesti cu mai multe detalii despre viața și cărțile ei minunate, despre ecoul pe care l-au avut lansările în țara noastră. Viața Adei d’Albon merită povestită, cărțile ei merită citite!” spune Silvia Grigore.

2022-01-28T10:54:32+02:00